Adăpostul pentru câini va fi gata în 2012!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria va cheltui anul acesta peste 1.100.000 lei pentru amenajarea unui adăpost destinat maidanezilor din oraş.Proiectul există din 2007, dar în lipsă de fonduri , nu a fost implementat până acum.

Au trecut patru ani de când aleşii locali au aprobat indicatori tehnico economici pentru obiectivul de investiţii “ Adăpost pentru câinii fără stăpân din municipiul Alexandria”. La data respectivă investiţia ar fi costat aproximativ 760.000 de lei, dar nu s-a realizat pentru că nu s-a găsit bani. Edilii  vor să implementeze proiectul începând cu acest an şi , pentru că TVA-ul s-a mărit , iar inflaţia a crescut preţurile, a fost nevoie de un nou deviz de lucrări. Potrivit acestuia, adăpostul care ar fi trebuit făcut din 2007, costă acum aproape dublu, adică peste 1.100.000 de lei.  Banii vor veni din bugetul local al municipiului Alexandria pe anul 2011, şi din alte surse.  „ Capacitatea noului adăpost va fi  dublă faţă de cea pe care o are adăpostul actual” , a declarat Rodică Găină, şeful  Serviciului- Veterinar. Vor fi amenajate 30 de noi cuşete pentru comunitari, pe locul actualului adăpost din incinta staţiei de asflat de la marginea oraşuluii. Noul adăpost va avea şi o clădire administrativă, gard, utilităţi, alei , trotuare şi bazin vidanjabil. Cel mai probabil investiţia va demara în vară şi durata de realizare a fost estimată la 9 luni. Maidanezii vor avea parte de cuşete noi, abia în 2012.

Iubitorii de animale s-au oferit încă din 2004 să facă un adăpost!

Iubitorii câinilor fără stăpân din Alexandria s-au oferit încă din 2004 să facă un adăpost pentru maidanezi. „ Noi am discutat la primărie şi le-am cerut doar să ne dea un teren, unde noi am fi amenajat adăpostul. Asociaţia noastră, Euro Hope 2003 s-ar fi  obligat prin contract să amenajeze adăpostul, să asigure hrană,  asistenţă medicală pentru animale. Ei nu au oferit nimic”, ne-a spus medicul Cornel Zlătan, unul dintre fondatorii ONG-ului Euro Hope.
Având în vedere că de ani de zile în oraş, nu s-a făcut nimic pentru rezolvarea câinilor comuntari, iubitorii de animale sunt sceptici în ceea ce priveşte realizarea noului proiect. „ Am auzit de adăpost, dar până nu văd, nu cred. Se vorbeşte mult şi nu se face nimic. Câinii sunt un real pericol pe străzi. Ar fi bine să se facă, dar sunt sceptic, ne-a spus Alexandru Simion, un iubitor al animalelor fără stăpân.

CIFRA
30

30 de cuşete va avea noul adăpost care va fi gata în 2012.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite