Un hoţ a prădat o farmacie din Alba Iulia. A plecat cu peste 8.000 de lei
0Hoţul a reuşit să plece cu peste 8.000 de lei, lăsaţi de farmacişti într-un sertar.
Furtul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la o farmacie din zona Stadion din Alba Iulia.
Potrivit poliţiştilor, cel mai probabil hoţul a escaladat conducta de gaz şi a intrat în incinta farmaciei pe geamul de la baie, aflat la o înălţime de 3 metri faţă de sol. Autorul furtului nu a fost interesat de medicamentele de pe rafturi, ci de banii din încasări.
„Nu au fost identificate urme de forţare a sistemului de la intrarea în farmacie. Proprietara farmaciei reclamă dispariţia sumei de 8.130 de lei, care fusese lăsată într-un sertar“, a precizat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Spaţiul în care funcţionaeză farmacia nu are sistem de supraveghere video şi nici sistem antierfracţie.