85 de jandarmi din Alba au fost avansaţi în grad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 85 de jandarmi au fost avansaţi în grad în cadrul Inspectoratului  „Avram Iancu“ Alba. Evenimentul a avut loc luni, 1 august, în cadrul unui ceremonial militar.

Astăzi s-a desfăşurat ceremonialul militar organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, la termen, a 85 de jandarmi care au îndeplinit condiţiile prevăzute de Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Din cele 85 de cadre, cinci au fost înaintate la gradul de ofiţer, astfel:

în grad de locotenent colonel - doi ofiţeri;
în grad de maior – doi ofiţeri;
în grad de căpitan – un ofiţer.

„Festivitatea a debutat cu prezentarea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor de înaintare în grad a ofiţerilor şi a Ordinului Inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade. Activitatea s-a finalizat prin intonarea Imnului Naţional al României“, a spus Cosmin Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române, sărbătorită pe 3 aprilie.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite