Alba Iulia: Zilele municipiului Sebeş nu se mai organizează în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Zilele municipiului Sebeş nu se mai organizează în 2009
Alba Iulia: Zilele municipiului Sebeş nu se mai organizează în 2009

Consilierii locali din Sebeş au decis suspendarea organizării „Zilelor Sebeşului” în 2009.

Pe  fondul prefigurării adâncirii crizei în perioada următoare autorităţile din Sebeş au decis că într-o astfel de situaţie se impune o drămuire cât mai bună a banilor publici, iar destinaţia acestor fonduri trebuie să fie orientată în principal către cheltuieli de capital (investiţii), reparaţii sau reabilitări, care să aiba ca efect îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din municipiu.

Puţin mai mult decât nimic

Cu toate acestea vor fi organizate într-un cadru festiv evenimente de amploare redusă cum este cel al premierii elevilor merituoşi din Sebeş care s-au evidenţiat prin rezultatele deosebite la olimpiadele judeţene şi naţionale. Alături de aceştia vor fi premiate şi cadrele didactice care i-au pregătit pe aceşti elevi. Totodată urmând o tradiţie instaurată de mai mulţi ani vor fi premiate  familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Plachetele de cetăţean de onoare vor fi înmânate pentru Petreşti şi Lacrăm cu ocazia unor manifestări cu caracter local la începutul lunii august respectiv la începutul lui septembrie, iar în Sebeş şi Răhău acestea vor fi înmânate în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Sebeş.

Decizie irevocabilă din cauza crizei


Reprezentanţii autorităţilor locale nu sunt încântate că au trebuit să ia o astfel de decizie, dar consideră că ea este în spiritul responsabilităţii pe care atât conducerea Primăriei Municipiului Sebeş cât şi Consiliul Local trebuie să o manifeste în cheltuirea banului public în situaţia de criză pe care o parcurge România.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite