Vasile Crişan după plecarea din PDL la UNPR: „Rămân directorul companiei Romarm“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Crişan a lăsat PDL pentru UNPR
Vasile Crişan a lăsat PDL pentru UNPR

Vasile Crişan, fost vicepreşedinte al PDL Alba, în prezent prim-vicepreşedinte al UNPR Alba, a declarat miercuri că rămâne director general al companiei naţionale Romarm. Crişan a demisionat din PDL săptămâna trecută.

„Am venit la UNPR pentru a pune umărul la dezvoltarea organizaţiei din Alba. La nivel naţional sunt vicepreşedinte al departamentului economic. Sunt în continuare directorul general al companiei naţionale Romarm. Am plecat singur din PDL, dar am lăsat acolo prieteni, şi am venit la UNPR unde am alţi prieteni. La PDL rămân foştii colegi, actualii prieteni şi actualii parteneri de coaliţie“, a spus Vasile Crişan miercuri în prima apariţie publică la sediul UNPR Alba.

Vasile Crişan nu a pierdut ocazia să îl laude pe ministrul Apărării, Gabriel Oprea. „Este primul ministru care a decis să cumpere tehnică militară produsă în România. Este vorba despre un proiect naţional prin care ministerul s-a angajat să achiziţioneze puşca de asalt de tip Nato şi un transportor blindat. Compania Romamrm se va reorganiza, în sensul că din 16 societăţi vor rămâne doar patru divizii. Al doilea element al reorganizării se referă la crearea de parteneriate public-privat care vor reduce la zero ajutorul de stat acordat de Guvern“, a mai afirmatn directorul general Romarm.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite