Turişti din Japonia şi Noua Zeelandă în Cetatea Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul s-a transformat în câţiva ani dintrunul de tranzit într-o destinaţie aleasă de turişti. Cetatea devine pe măsură ce lucrările de restaurare şi modernizare avansează un punct de atracţie pentru vizitatori din toată lumea

Lunile iulie şi august din 2010 au reprezentat recordul de turişti pentru Alba Iulia. Peste 20.000 de persoane au trecut prin Cetate şi au vizitat principalele atracţii: şanţurile, porţile şi traseul celor trei fortificaţii.

În urmă cu cinci ani, numărul turiştilor care ajungeau la Alba Iulia nu depăşea 2.000 de persoane pe lună.

Vizitatori din Noua Zeelandă şi Japonia

Pulsul Cetăţii se simte cel mai bine la biroul de informare turistică din incinta Porţii a IV-a, administrat de societatea Grup Corint SA, partenerul primăriei în proiectele de restaurare.

image

„Au existat chiar şi 100 de turişti pe zi, care au solicitat informaţii despre Cetate. Dintre turiştii străini majoritatea provin din Ungaria. Urmează vizitatori din Spania, Italia, Germania şi Franţa. Mai puţini sunt turiştii din Cehia şi Polonia“, a spus Cosmin Suciu, directorul firmei Grup Corint. Turiştii maghiari vin la Alba Iulia în primul rând pentru Catedrala Romano-Catolică, dar vizitează şi celelalte destinaţii din Cetate.

image

După ce în 2009 Alba Iulia a fost vizitată de un grup din Noua Zeelandă, în 2010 au sosit vizitatori din Japonia. „Oraşul s-a tranformat dintrunul de tranzit, într-o destinaţie aleasă de turişti. Grupul de turişti din Japonia a auzit de Cetate prin intermediul ghidului şi au dorit să viziteze Alba Iulia. Din monitorizările realizate de noi a rezultat că în 2010, deşi criza s-a accentuat, numărul turiştilor nu a scăzut faţă de 2009“, a completat Cosmin Suciu.

Hotel medieval de cinci stele

În afară de investiţiile în restaurarea Porţilor Cetăţii şi a şanţurilor, Grup Corint va finaliza în 2011 şi un hotel cu specific medieval. Va fi singurul hotel din Alba Iulia clasificat la cinci stele. „Au fost terminate câteva camere, dar proiectul este de durată pentru că se face un lucru deosebit. Există deja două săli de conferinţă, şi va fi amenajat şi un centru spa“, a mai afirmat reprezentantul firmei Grup Corint.

image

Cele câteva camere amenajate sunt de lux, cu mobilier masiv şi marmura în băi şi combină stilul medieval cu influenţele moderne. La etaj, hotelul are o terasa cu vedere spre şanţurile cetăţii. În curtea interioară a clădirii a fost construită o fântănă arteziană, ornată cu statuete din piatră.

image

Fondurile obţinute de Primăria Alba Iulia de la bugetul de stat şi din bani ai Uniunii Europene, plus sumele alocate de la bugetul local, în ultimii 10 ani pentru restaurarea Cetăţii se ridică la 50 de milioane de euro. Aproximativ 20 de milioane de euro din această sumă au fost cheltuiţi până în prezent.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite