Alba Iulia: Turişti din Mexic, Turcia, Germania şi Suedia la Muzeul Unirii. Vezi aici care este profilul vizitatorului la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducrea instituţiei a realizat profilul vizitatorului de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Acesta este tânăr, cu studii superioare şi din alt judeţ. Anul trecut, muzeul a fost vizitat şi de turişti din străinătate.

Datele au fost culese în urma unui studiu sociologic derulat pe parcursul anului trecut, în care au fost luate în calcul serviciile culturale oferite, preţul biletului de intrare, dar şi aşteptările turiştilor. Studiul a fost realizat de Rareş  Diodiu,  sociologul instituţiei de cultură, în perioada ianuarie-decembrie 2010.

În total,  au fost chestionate 516 persoane, care au trebuit să completeze un chestionar cu 18 întrebări, dintre care 5 despre vârstă, ocupaţie, domiciliu.  Practic a fost chestionată  tot  a 50-a persoană care a vizitat muzeul. Turiştii au fost întrebaţi dacă vizitează pentru prima dată instituţia, cum văd  dezvoltarea muzeului şi dacă vor să fie informaţi despre evenimentele găzduite de Muzeul Unirii.

image

“Noi am pornit de la ipoteza că, dacă vizitatorii ne relatează ce anume le place şi ce anume nu le place la muzeu atunci probabil vom reuşi să îmbunătăţim şi să venim cu soluţii concrete de îmbunătăţire a serviciilor culturale oferite“, a explicat  Rareş Diodiu, cel care a realizat cercetarea sociologică.

Vizitatori din Suedia şi  Mexic       

Studiul a scos la iveală că  69 la sută dintre vizitatori, au trecut pentru prima dată  pragul Muzeului Unirii. În urma cercetării, reprezentantii instituţiei au mai aflat că 70% dintre persoanele care au vizitat expoziţiile de bază şi cele temporare sunt din altă localitate decât Alba Iulia. Cei mai mulţi au fost din judeţele limitrofe. În privinţa vizitatorilor străini, Muzeul Unirii a fost preferat de turişti din Germania, Suedia, Israel, Turcia sau Mexic.       

Preţul biletului de intrare, de 7 lei, a fost apreciat ca potrivit de 72 la sută dintre vizitatori. În privinţa structurii pe vârste, 40 la sută dintre cei chestionaţi au sub 30 de ani, cei mai mulţi cu studii superioare. 

image

Reprezentantii muzeului au vrut să ştie şi cu ce mijloace de transport ajung turiştii în Alba Iulia. „Faptul că cei mai mulţi turişti vin cu maşina personală denotă că în Alba Iulia se face încă un turism de tranzit. Practic oraşul este căutat de persoane care stau câteva ore, apoi pleacă să viziteze obiective din Cluj-Napoca sau Sibiu“, a subliniat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii.

Peste 50.000 de vizitatori

Instituţia de cultură din Alba Iulia a organizat anul trecut 46 de expoziţii,  dintre care patru cu caracter internaţional. În total, Muzeul Naţional al Unirii şi Sala Unirii au fost alese de 50.117 vizitatori, în uşoară scădere faţă de anul trecut. „Cifra de vizitatori în minus, vreo 300, este nesemnificativă. Noi credem că oamenii au fost atraşi de expoziţiile temporare, dar şi de evenimente precum Noaptea Albă a Muzeelor, Ziua Tineretului, când intrarea a fost gratuită“, a mai apreciat directorul Muzeului Unirii.

"Prin astfel de studii, noi dorim să fim în permanent contact cu dorinţele şi aşteptările vizitatorilor pentru a veni în întâmpinarea acestora cu expoziţii temporare şi evenimente culturale care să acopere o paletă cât mai largă a exigenţelor turiştilor“, a completat sociologul Rareş Diodiu.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite