Tribunalul Alba a admis majorarea capitalului social la Roşia Montană Gold Corporation

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Alba a admis astăzi cererea companiei Roşia Montană Gold Corporation privind majorarea capitalului social. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Citiţi şi: Patrimoniul Roşiei Montane, subiect de dispută pentru istorici

„Se va admite cererea petentului Wheatley Frank David, în calitate de administrator al SC Roşia Montană SA, prin avocatul Coroian Andrei Călin şi se va dispune înregistrarea în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba a menţiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, potrivit Actului adiţional nr. 1 la Actul Constitutiv al SC Roşia Montană Gold Corporation SA, cu privire la tranzacţiile intervenite între acţionari şi modificările în structura capitalului social şi a acţionariatului societăţii“, se afirmă în minuta sentinţei pronunţate astăzi de judecătorii Tribunalului.

Procedura a fost cotestată de deputatul Eugen Nicolăescu, care a considerat că majorarea capitalului social nu este oportună. În 29 decembrie 2009, judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului Alba a respins cererea RMGC pe motiv că dosarul este incomplet.

Infuzie de 200 milioane de dolari


Dacă soluţia dată de Tribunal va rămâne definitivă, capitalul social al RMGC va fi majorat cu 200 de milioane de dolari. Suma este necesară pentru a acoperi pierderile din ultimii ani, care, în altă situaţie, puteau determina dizolvarea şi falimentul societăţii.

În urma acestui demers, participaţia acţionarului majoritar Gabriel Resources va creşte la 80,46%, prin preluarea acţiunilor de la firmele Comat Trading şi Cartel Bau. Compania de stat Minvest Deva îşi menţine participaţia de 19,31%, iar cel de-al treilea acţionar, Foricon, păstrează participaţia de 0,23%.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite