Alba Iulia: Trei elevi eliminaţi de la examenul de bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei elevi care trebuiau să susţină astăzi proba scrisă la limba şi literatura română la Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă.

"Nu ştiu exact dacă au fost surprinşi cu materiale nepermise în sala de examen sau doar au încercat să intre cu ele. Sancţiunea este oricum aceeaşi, eliminarea din examen”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Rodica Băruţă.
Din spusele purtătorului de cuvânt tot pentru proba scrisă la limba şi literatura română au fost solicitate şi subiecte suplimentare pentru doi elevi care au întârziat şi nu au mai fost primiţi în sală. „Elevii au întârziat deoarece veneau din alte oraşe la centrul de examen. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a aprobat pentru aceştia alte subiecte. Tinerii au susţinut examenul în săli diferite şi au dispus de acelaşi timp ca şi colegii lor  pentru reazolvarea subiectelor”, a mai spus Rodica Băruţă. Următoarea probă scrisă a examenului de bacalaureat se va desfăşura marţi, 30 iunie.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite