Tinerii, favorizaţi la bursa locurilor de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 32 de angajatori din cei 212 contactaţi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba au oferit job-uri, majoritatea pentru tineri.  Aproape 500 de persoane, dintre care majoritatea spun că trăiesc de pe o zi pe alta, s-au înghesuit la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Mulţi dintrei cei care au vizitat astăzi standurile agenţilor economici aveau vârste cuprinse între 40 şi 50 ani, dar ofertele angajatorilor s-au adresat, însă, mai mult tinerilor, cărora li se ofereau slujbe de consilier financiar, inspector de asigurare, dar şi de tâmplar, mecanic auto sau vânzător.

Fără prea multe alternative, şomerii şi-au depus CV-uri mai mult în ideea de a-şi găsi un loc de muncă stabil, decât de a câştiga venituri substanţiale. „Căutăm loc de muncă să ne putem întreţine. Nu ai cu ce să supravieţuieşti “, a spus Elisabeta Tamaş. Albaiulianca este şomeră de opt luni, timp în care spune a trăit cu 500 lei. „M-am descurcat aşa cum am putut. Rabd foame ca să îmi plătesc datoriile“, a povestit albaiulianca. Femeia de 53 de ani a lucrat mai bine de 30 de ani ca fochistă. A venit la bursă în speranţa că îşi va găsi un loc de muncă.

„Oferta e groaznică“

„M-ar interesa un post de asistent sau îngrijitor social. La plată nu mă gândesc să fie mult că sunt vremurile de aşa natură. După ce am fost fochistă peste 30 ani, în 2005 s-au desfiinţat posturile şi am lucrat la o înterprindere de confecţii. Acolo a fost ca în iad “, a povestit femeia. „Sunt mulţi oameni peste 40 şi 50 ani care îşi caută un loc de muncă. Oferta e groaznică: agent economic unde trebuie să umbli. Cele mai multe se oferte se adresează tinerilor“, a spus şi Elisabeta Tamaş.

În aceeaşi situaţie sunt mii de albaiulieni şomeri trecuţi de 40 ani, nevoiţi să îşi caute de lucru doar pentru a-şi întreţine familiile. „Sunt în şomaj de la 1 ianuarie. Nu reuşesc să îmi întreţin familia cu banii ăştia. Soţia câştigă 600 de lei, iar fata e şi ea şomeră. Am depus CV-uri la mai multe firme, pentru posturi de mecanic utilaje, şofer “, a spus Simion Gherghin, de 50 de ani.

Nici tinerii nu au noroc

„Oferim joburi part-time în vânzări TV. Oamenii sunt interesaţi, însă ca şi vârstă nu sunt în regulă. Ofertele noastre se adresesază în special persoanelor cu vârsta până în 30 ani“, a explicat Tiberiu Radu, reprezentat de vânzări al unui operator de telefonie şi TV.

Nici tinerii nu au fost toţi norocoşi. Unii au avut ghinionul să caute locuri de muncă care nu se regăseau pe listele agenţilor economici. „Am depus un singur CV, pentru postul de ceramist, pentru că doar asta mă interesează. Sunt dispus să lucrez şi pe un salariu mai mic. Ofertele de azi nu sunt pentru mine“, a spus Antonio Nistor, 23 ani.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite