Alba Iulia: Teatrul de vară, părăsit de autorităţi, uitat de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doi paşi de centrul istoric al muncipiului Alba Iulia, în apropierea Parcului Unirii, se află fostul teatru de vară, părăsit de aproape 20 de ani.

Teatrul de vară sau grădina de vară, cum era cunoscut de albaiulieni, reprezenta în anii ’80 una dintre atracţiile oraşului.

Aproape zilnic aici erau proiectate filme, erau jucate spectacole de teatru sau erau organizate concerte ce atrăgeau mii de spectatori.

Necunoscut pentru tineri

Acum, după atâţia ani de la închiderea teatrului de vară, foarte puţini îşi amintesc ce reprezenta acum 20 de ani.
Tinerii, practic, nu ştiu că Alba Iulia a avut un astfel de obiectiv.

Spaţiul unde a funcţionat, amplasat în zona şanţurilor Cetăţii este suficient de bine „camuflat” pentru a nu putea fi văzut de cei care trec prin zonă.

Doar temerarii care urcă pe zidul Cetăţii pot observa zona distrusă total şi plină de bălării. „Îmi amintesc cu plăcere cum veneam şi ne uitam la filme şi la concerte de muzică.

Stăteam cu prietenii la o bere şi ne distram foarte bine. Păcat că a fost închis mai ales că nu ai prea multe soluţii de relaxare”, a spus Adrian Sicoe, locuitor din Alba Iulia trecut de prima tinereţe.

La Primărie pot fi obţinute foarte puţine detalii în legătură cu teatrul de vară. Consilierul juridic Robert Toacă ne-a spus că îşi aminteşte că în urmă cu 10 ani a existat o corespondenţă între instituţie şi fosta Intreprindere Cinematografică Sibiu, de care aparţiuneau cinematografele din Alba.

„Această corespondenţă nu a dus la un rezultat pozitiv. Terenul din zonă este al Primăriei, dar instalaţiile aparţin celor de la cinematografie”, a spus Robert Toacă. Reprezentanţii administraţiei locale au precizat, totuşi, că o soluţie pentru reintegrarea grădinii de vară în circuitul cultural ar fi preluarea de către Primăria Alba Iulia.

Înainte de 1989, aici erau foarte multe manifestări culturale. După acest an au mai existat doar încercări timide, pentru ca spaţiul să fie închis definitiv în 1993.

„RomâniaFilm” îl vrea la Primărie

„Situaţia cinematografelor din Alba este foarte grea. Îmi pare rău că acea grădină de vară foarte frumoasă a fost închisă, dar s-a făcut datorită lipsei spectatorilor.

Vom încerca să o transferăm în administrarea autorităţilor locale. Dacă nu vom reuşi atunci mă gândesc la o asociere cu un investitor pentru a o putea reda spaţiului cultural din Alba Iulia”, a declarat Elena Incrosnatu, directorul companiei „RomâniaFilm”.

Până se ajunge la o astfel de soluţie, care pare cea mai viabilă în acest moment, teatrul de vară continuă să fie un loc interzis pentru oamenii din Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite