Proiectul Roşia Montană prezentat la târgul InvestAlba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pavilionul expoziţonal din Parcul Unirii găzduieşte vineri şi sâmbătă, 14 – 15 mai 2010, târgul de investiţii InvestAlba ajuns la ediţia a III-a. Manifestarea îşi propune să promoveze mediului investiţional al judeţului Alba şi să ofere un cadru pentru contacte de afaceri între expozanţi şi vizitatori.

Îşi vor prezenta afacerile şi produsele un număr de 26 de companii din judeţ. Vineri, începând cu ora 12.00 la Hotelul Parc din Alba Iulia are loc o prezentare a proiectului minier de la Roşia Montană, la care participă reprezentanţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation şi ai instituţiilor administrative judeţene cu responsabilitate în domeniul economic.

De asemenea, sâmbătă la Universitatea „1 Decembrie 1918“ se desfăşoară începând cu ora 10.30 seminarul „Educaţia şi succesul în afaceri“, unde vor susţine prelegeri consultanţi financiari români şi străini.

Manifestarea este organizată de Consiliul Judeţean în parteneriat cu companiile Transavia şi Bosch Rexroth, respectiv cu filiala Alba a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România şi Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite