Alba Iulia: Staţie de transfer deşeuri de un milion de euro la Baia de Arieş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Staţie de transfer deşeuri de un milion de euro la Baia de Arieş
Alba Iulia: Staţie de transfer deşeuri de un milion de euro la Baia de Arieş

În oraşul Baia de Arieş se derulează o serie de lucrări cofinanţate de Banca Mondială.

La ora actuală, străzile din oraş sunt în curs de reabilitare. Muncitorii au amenajat trotuarele şi au montat rigole. De asemenea, suprafaţa carosabilă a fost asfaltată iar canalizarea a fost extinsă.

Valoarea investitiei se ridica la 300.000 euro. Termenul de execuţie este până la sfârşitul lunii noiembrie. Proiectul  este derulat prin Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale.

Rampă pentru colectarea selectivă a gunoiului

În Baia de Arieş se execută şi lucrări la rampa de transfer pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere. Ştefan Bardan, prefectul judeţului, a efectuat o vizită în teritoriu pentru a vedea modul în care se derulează lucrările.

 „Am văzut că până în momentul de faţă la acest obiectiv lucrările sunt destul de avansate, s-a realizat aproximativ 70 la suta din lucrare şi cu siguranţă până la sfârşitul anului obiectivul va fi finalizat“, a declarat prefectul judeţului Alba. Rampa de transfer va deservi atât oraşul, cât şi alte cinci comune din împrejurimi. Valoarea investitiei este de aproximativ 1 milion de euro.

În ceea ce priveşte procesul de închidere a minei din oraş, lucrările vor fi finalizate până în august 2010. Pentru acest obiectiv au fost alocate peste 9 milioane de euro. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite