Alba Iulia: Spectacol şi târg de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Spectacol şi târg de toamnă
Alba Iulia: Spectacol şi târg de toamnă

Mâine, la Blaj se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a sărbătorii „Bogăţiile toamenei“.

La târgul, la care gospodinele vor putea să-şi facă apropvizionarea pentru iarnă cu legume şi fructe,  sunt aşteptaţi să participe peste 50 de producători agricoli. Tarabele cu produse de sezon vor fi amenajate în paţa agroalimentară a oraşului care va fi aranjate special pentru acest eveniment anual inedit.

La fel ca şi în anii trecuţi, producătorii care îşi vor amenaja cel mai frumos standul şi care vor demonstra că au o prezenţă constantă pe piaţa locală, vor fi răsplătiţi de  Primăria şi Consiliul Local Blaj. Vor fi acordate premii în valoare totală de  6.000 de lei. După ce îşi vor face cumpărăturile blăjenii vor putea lua parte şi la un spectacol folcloric care va începe de la ora 10.00.

Va lua parte la spectacol interpreta Reta Rus, Ansamblul Jidvei România, Ansamblul folcloric şi Fanfara Centrului de Cultură Augustin Bena şi grupul folcloric „Sâncelenii“. Pentru organizarea acestei sărbători a fost alocată din bugetul local suma de 10.000 de lei.

„Nu am vrut să întrerupem tradiţia organizării acestei manifestări chiar dacă e o perioadă mai dificilă din punct de vedere economic. Sper ca locuitorii Văii Târnavelor să vină mâine la Blaj în număr cât mai mare. Vrem să încurajăm producătorii şi să mulţumim şi cumpărătorii“, a spus primarul Blajului Valentin Rotar.



Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite