Şofer din Aiud ameninţat în trafic pe DN1 cu un pistol cu gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 27 de ani din Zalău este cercetat penal de poliţiştii din Alba după ce l-a ameninţat în trafic, pe DN1, în zona comunei Mirăslău pe un şofer din Aiud.

Poliţia a fost  sesizată de către un bărbat din municipiul Aiud cu privire la faptul că, în timp ce se afla în trafic, pe D.N. 1, în apropiere de comuna Mirăslău, în urma unor neînţelegeri în trafic cu conducătorul unui alt autoturism, acesta din urmă a îndreptat spre el un pistol, în mers. 

Autoturismul a fost oprit de poliţişti şi jandarmi în zona şoselei ocolitoare a municipiului Alba Iulia. A fost identificat conducătorul auto, S.F.V., de 27 de ani, din Zalău, judeţul Sălaj iar în autoturismul acestuia au fost găsite un pistol cu gaz şi un dispozitiv cu electrosocuri.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de port armă. Acesta este cercetat pentru ameninţare şi nerespectarea regimului armelor si muniţiilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite