Serie neagră pe drumurile din Alba: un mort şi şase răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de sâmbătă a fost cu ghinion pentru mai multe persoane care au circulat pe drumurile din Alba. Seria neagră de accidente s-a soldat cu un mort şi şase răniţi.

Cel mai grav accident s-a produs seara, aproape de ora 22.00, pe drumul judeţean care face legătura între DN1 şi comuna Cîlnic. Un biciclist a fost lovit de un autoturism la intrarea în localitate. Bărbatul nu a mai putut fi salvat şi a decedat.

Cu aproximativ o oră mai devrme, pe DN1, tot în zona comunei Cîlnic, n autoturism s-a răsturnat în afar drumului, iar trei persoane au fost rănite. Şoferul maşinii, înregistrată în judeţul Călăraşi, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat. Circulaţia s-a desfăşurat alternative pe un sens timp de 30 de minute.

După ora 18.00, pe DN74, în zona localităţii Ampoiţa s-a produs un alt eveniment rutier grav în urmă căruia două personae, o tânără şi un tânăr, au ajuns la spital. Bărbatul rănit se afla la volanul unui autoturism şi a intrat cu viteză într-o curbă. Nu a mai putut controla maşina care a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Şoferul şi o pasageră au fost duşi la spital cu răni grave.

Tot sâmbătă, în jurul orei 13.30, un biciclist a fost acroşat la ieşire din Alba Iulia de o autoutilitară. Victima a fost transportată la spital.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite