Sentinţă finală în dosarul fostului director de la „Evidenţa Populaţiei“ Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat în 22 ianuarie 2010 o sentinţă finală în dosarul de corupţie al fostului director al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba (DPCEP), Nicoleta Claudia Puşcaş. Judecătorii Curţii de Apel au respins recursurile declarate de inculpată şi de procurorii DNA

Instanţa de la Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut hotărârea pronunţată în cauză de Tribunalul Alba. Potrivit acesteia, Nicolaeta Claudia Puşcaş a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv instigare la fals intelectual, dar a fost obligată să plătească o amendă administrativă de 500 de lei.

Fostul director mai trebuie să plătească şi daune civile de 1.815 lei către Consiliul Judeţean Alba. „Decizia Curţii de Apel este definitivă iar considerentele care au stat la baza acestei hotărâri vor putea fi făcute publice de îndată ce va fi motivată“, a declarat Cosmin Muntean purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia. Inculpata s-a declarat nevinovată pe tot parcursul procesului.


Nicoleta Claudia Puşcaş a fost trimisă în judecată în septembrie 2007 la Judecătoria Alba Iulia. Aceasta a fos acuzată că a produs instituţiei un prejudiciu de 7.219 lei prin utilizarea în interes personal a autoturismului de serviciu, cu care s-a deplasat de la locul de muncă la domiciliu sau de acasă la serviciu, pe ruta Alba Iulia – Cugir.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite