Sediu nou pentru Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sediul al Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Centru a fost finalizat după 18 luni de la demararea lucrărilor, care au vizat reabilitarea şi extinderea spaţiului existent la adresa vechiului sediu al ADR Centru de pe strada Decebal numărul 12.

Lucrările au fost finanţate prin programul Phare 2006 valoarea totală a proiectului a fost mai mare de 800.000 de euro, din care fonduri nerambursabile de 675.000 de euro. Cladirea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia, care a fost reabilitată şi extinsă prin acest proiect finantat din fonduri Phare, dispunea iniţial de 6 birouri, magazie, arhiva, precum şi anexele aferente, pe o suprafata totala de circa 300 mp. Lucrarile de reabilitare au fost necesare pentru a putea aduce cladirea la un nivel corespunzător din punct de vedere al necesităţilor (condiţii de lucru, număr de personal, tipuri de activitati desfaşurate ).

După finalizarea lucrărilor noua clădire a Agenţiei este formată din 16 birouri, o sală de conferinţe, arhivă, magazie şi spaţii administrative, totul pe o suprafata de peste 870 mp. Prin noua construcţie s-au realizat încă 572,00 mp de birouri, fiind extinsă astfel construcţia veche. În cadrul proiectului s-au investit 512.760 euro, reprezentînd cheltuieli eligibile şi aproximativ 37.000 euro, cheltuieli neeligibile. La aceste sume se adaugă şi TVA-ul aferent. În acest fel, pentru aceasta investiţie au fost consumate circa 76% din fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeana.
 
„Proiectul de reabilitare şi extindere a spatiului a fost impus de creşterea volumului nostru de activitate, pentru eficientizarea muncii. Această investiţie raspunde unor necesităţi şi constrângeri identificate la nivelul Agenţiei, iar lucrarile de construcţie au necesitat prelungirea perioadei de derulare a proiectului de la 12 la 18 luni. Activitatea ADR Centru este foarte laborioasă, deoarece constă în colaborarea cu beneficiarii de fonduri publice, evaluarea şi monitorizarea unor proiecte, dar necesită şi anumite cerinţe de confidenţialitate, în spaţii adecvate. Lucrările prevazute pentru extinderea spatiului au rezolvat astfel nevoia stringenţa de dezvoltare imediată a capacităţii instituţionale proprii, atât din punct de vedere material, ca sediu şi dotări, cât şi uman, din punctul de vedere al posibilităţii de perfecţionare continuă“, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.
 


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite