Alba Iulia: Seceta a uscat culturile agricole din Alba
0Peste 27.000 de hectare de culturi au fost calamitate de secetă, în judeţul Alba, în 2009. Din nefericire foarte puţini fermieri şi-au asigurat culturile, iar statul nu îi poate despăgubi nici măcar pe aceştia.
Pagubele cauzate de secetă anul acesta i-au dus la disperare pe fermieri care nici măcar nu şi-au recuperat banii. Este şi cazul societăţii Vinţana SRL Vinţu de Jos din Alba Iulia pentru care 2009 a fost un an dezastros. Deşi asigurări au existat pentru recoltele firmei, statul nu a putut despăgubi producţia calamitată din lipsă de fonduri. „Culturile ne-au fost distruse în proporţii de la 30 până la 65 la sută. Comparativ cu anul trecut, din recolta de grâu am recuperat 3.100 kg/hectar în timp ce în 2008 aceasta a fost de 4.900. Rapiţa a fost afectată pe 60 la sută din suprafaţa cultivată, iar orzoaica pe 65 la sută. Până în prezent singurele recolte care nu au fost afectate atât de mult de secetă au fost porumbul şi floarea soarelui”, a declarat Nemeş Nicolae, administratorul SC Vinţana SRL.
Probeleme mari şi pentru culturile de toamnă
Potrivit statisticilor aproape 90 la sută din suprafaţa judeţului a fost afectată de secetă. Într-o oarecare măsură ploile torenţiale şi grindina din luna iunie au contrubuit de asemenea la diminuarea producţiei agricole din judeţ. Datele Direcţiei Agricole pentru Dezvoltare Rurală Alba arată că din producţia planificată s-a obţinut mult mai puţin decât a fost prevăzut iniţial. „Principalele culturi afectate sunt orzul care a fost recoltat doar în procent de 75 la sută faţă de estimările iniţiale, grâul recuperat în procent de 64 la sută şi orzoaica din care s-a recoltat doar 40 la sută din cantitatea prognozată. De asemenea, producţia de rapiţa este afectată în proporţie de 51 la sută”, a explicat Corneliu Georgescu, director coordonator adjunct al DADR Alba. Acesta a completat că, deşi seceta a făcut ravagii în culturi, nu vor fi probleme cu asigurarea grâului pentru pâine.
Dacă natura a fost potrivnică culturilor de primăvară, se pare că va rămâne la fel şi cu cele de toamnă. La ora actuală, conform spuselor conducerii DADR, pe suprafeţe întinse de teren nu se poate ara. „Sunt hectare de ordinul miilor care nu pot fi arate din cauză că pământul este foarte uscat. Aşteptăm ploile ca să se poată intra cu utilajele în câmp”, a adugăt Corneliu Georgescu. Pagubele totale sunt estimate la peste 70 milioane lei.