„Şcoala română de arte“ din Alba Iulia, prima din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Alba Iulia va funcţiona din această toamnă „Şcoală română de arte“, prima instituţie de acest gen din ţară. Proiectul este implementat de către Asociaţia Română pentru Cultură. Vor exista 20 de clase de specialitate unde se poate studia muzica, artele plastice, designul grafic şi meşteşugurile tradiţionale.

Activitatea instituţiei este coordonată de naistul şi dirijorul Alexandru Pal.

„Suntem în curs de amenajare a spaţiului în care se vor desfăşura cursurile. Au fost deja depuse acreditările pentru cele 20 de specializări care vor putea fi studiate aici. Din punct de vedere a paletei variate pe care o avem, suntem singura astfel de şcoală din ţară. Mai există unităţi la Reghin, respectiv Bucureşti, dar au maxim cinci clase“, a spus coordonatorul proiectului.

Acesta a precizat că toţi profesorii care vor preda sunt profesionişti, având studii de specialitate şi postuniversitare.

Printre cele 20 de specializări al şcolii de arte se numără muzica vocală tradiţională, naiul, vioara, viola, trompeta, pianul, acordeonul, chitara, contrabas, tobe şi regia de sunet.

În ceea ce priveşte artele plastice, există cursuri de pictură murală, iconografie sau tapiţerie. Nu lipseşte nici designerul grafic şi nici meşteşugurile tradiţionale, precum olăritul sau crearea de păpuşi şi măşti tradiţionale.

„Fiecare specializare se studiază pe patru nivele, respectiv începător, mediu, avansat şi master şi au o durată de doi ani. Taxa de studiu este de 800 de lei pe an“, a spus Alexandru Pal.

Înscrierile se fac până la data de 20 august pe adresa arpc@email.com, iar cursurile încep de la data de 1 septembrie.
 




Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite