Alba Iulia: Elevi de la Şcoala „Mihai Eminescu“ în vizită la biblioteca judeţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Alba Iulia
Elevii de la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Alba Iulia

Peste 50 de elevi ai claselor a V-a B şi a V-a C de la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Alba Iulia au participat astăzi la o activitate educativă la Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga“.

Copiii au vizitat instituţia şi au participat la sala de lectură la o lecţie despre importanţa lecturii.

„Elevii au făcut o călătorie în lumea cărţilor. Ei au vizitat sala de lectură şi au susţinut o activitate bazată pe cunoştinţele acumulate până acum în domeniul cărţilor.

Reprezentanţii bibliotecii le-au făcut şi o prezentare a sălii de carte pentru copii şi a sălii de carte pentru adulţi. Copiii au aflat în ce context pot să-şi facă o fişă de lectură şi cum pot avea acces la bibliotecă.

Elevi de la Şcoala „Mihai Eminescu“

Au fost foarte miraţi de numărul mare de volume şi au aflat că biblioteca are o «soră» mai mică, la Chişinău, pe care a ajutat-o cu o donaţie importantă de carte“, a spus Miruna Furdui, purtătorul de cuvânt al Şcolii Mihai Eminescu.

Activitatea este susţinută de profesorii de limba şi literatura română, Silviu Mihăilă şi Miruna Furdui. Şcoala „Mihai Eminescu“ a încheiat un parteneriat pe o durată de un an cu Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga“.


 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite