Alba Iulia: De azi avem SMURD !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: De azi avem SMURD !
Alba Iulia: De azi avem SMURD !

Un grav accident rutier în care au fost implicate trei maşini, dintre care una de mare tonaj s-a produs  astăzi în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Accidentul a fost de fapt un exerciţiu demonstrativ cu ocazia inaugurării Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din judeţul Alba.

În cazul accidentelor de circulaţie sau a altor dezastre rapiditatea cu care se intervine este esenţială. Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare funcţionează tocmai pe acest principiu. Pentru o asigura o mai bună intervenţie a fost inaugurat astăzi la Alba Iulia SMURD Alba.

Trei ambulanţele SMURD 
 
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare va funcţiona în judeţul nostru cu trei ambulanţe dotate cu aparatură de ultimă generaţie. Sergentul major, Alina Balaş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea“ al judeţului Alba a spus că ambulanţele vor fi funcţionale 24 de ore din 24 iar intervenţiile vor fi asigurate de paramedici din cadrul ISU Alba.

„Este vorba despre trei ambulanţe SMURD. Una va rămâne la Alba Iulia iar celălalte două vor fi repartizate la departamentele din judeţ, una la Blaş şi cealaltă la Aiud“. a spus Alina Balaş. Purtătorul de cuvânt al ISU Alba a mai spus că aceste ambulanţe sunt necesare mai ales în cazul accidentelor rutiere.

„În ultima perioadă numărul accidentelor rutiere a crescut şi cel mai probabil ambulanţele SMUR vor acţiona în aceste cazuri. Maşinile vor putea fi utilizate însă şi pentru intervenţia în cazul altor dezastre“, a mai explicat sergentul major. 

Mai multe vieţi salvate

Maşinile au fost prezentate astăzi albaiulienilor pe Platoul Romanilor în prezenţa iniţiatorului acestui serviciu în România, medicul Raed Arafat. „Vreau să urez succes celor care vor lucre pe aceste maşini şi cât mai puţine intervenţii. Judeţul Alba devine cel de-al 28-lea judeţ care va avea SMURD funcţional sper ca până la sfârşitul acestui an să acoperim 30 de judeţe“, a declarat Raed Arafat.

 Ceremonia a inclus şi o slujbă religioasă de sfinţire şi mai multe exerciţii demonstrative de intervenţie. „Personalul care va lucra pe acest ambulanţe a făcut un curs de trei luni de zile şi sunt pregătiţi pentru a asigura primul ajutor“, a spus şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din Alba Iulia, Ioan Boilă. Medicul urgentist este de părere că aceste maşini vor salva multe persoane în judeţul Alba.

 „ UPU din Alba primeşte pacienţii, nu intervine la locul accidentului din structura de intervenţie face parte departamentul de pompieri, staţia de salvare şi paramedicii de pe ambulanţele SMURD. Este o structură foarte bine organizată, care se poate deplasa cu rapiditate. Este un avantaj care va salva multe vieţi“, a mai spus Ioan Boilă.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite