ALBA S-a turnat primul asfalt pe autostradă în zona de ocolire a oraşului Sebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autostrada Orăştie – Sibiu, care traversează judeţul Alba, devine realitate în zona de ocolire a oraşului Sebeş. Constructorii au turnat primii metri de asflat, astfel încât există mari şanse ca termenul de finalizare (aprilie 2013) să fie respectat.

Lucrările sunt derulate de a Asocierea Straco Grup SRL - Studio Corona SRL Civil Engineering, iar valoarea investiţiei se ridică la 377 milioane lei. Lotul are o lungime de 19 kilometri. S-a turnat asfalt în zona de ocolire a oraşului, în apropierea râului Sebeş şi a localităţii Lancrăm.

image

Până în prezent, lucrările au fost realizate în procent de aproximativ 40 la sută. Activităţile de relocare și protejare a instalaţiilor de gaz, apă, energie electrică şi telefonie au fost finalizate aproape în întregime.

Primul asfalt pe autostradă. Foto Sorin Sabău

Se lucrează, de asemenea, la cele 5 poduri şi trei pasaje din acest tronson, care se întinde până în zona localităţii Cunţa. Pe teritoriul judeţului Alba se află şi primul tronson, care pleacă din zona oraşului Orăştie – Hunedoara şi până lângă Lancrăm.

Primul asfalt pe autostradă. Foto Sorin Sabău

Fotografii de Sorin Sabău

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite