ALBA Războiul pentru referendum: PDL acuză „furt“ la urne, PNL reclamă „şantajul“ primarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Hava şi Teodor Atanasiu, liderii organizaţiilor PDL şi PNL
Mircea Hava şi Teodor Atanasiu, liderii organizaţiilor PDL şi PNL

Războiul pentru referendum provoacă şi în Alba dispute între formaţiunile politice care susţin sau sunt împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu. Dacă liderii PDL îndeamnă electoratul propriu să nu meargă la vot, reprezentanţii PNL acuză „şantajul” unor primari la adresa alegătorilor alegătorilor.

Ordinul clar transmis în rândul electoratului PDL este acela de a nu se prezenta la referendum. PDL are în Alba primari în 45 de localităţi, în timp ce USL deţine 32 de primării.

„Nu vom merge la vot. Din păcate, orice se va întâmpla duminică lucrurile nu vor sta deloc bine. Va trebui foarte mult timp ca să ne revenim. La Alba Iulia, cum a început scandalul au scăzut şi veniturile care ne reveneau la Trezorerie din încasările de TVA. Decontările la proiectele cu fonduri europene vin cu întârziere. Suntem obligaţi să luăm un credit pentru a finaliza lucrările. Puterea se câştigă la vot. Să aibă răbdare până la alegerile din toamnă sau din iarnă. În 2014 vom merge şi vom vota preşedintele”, a spus Mircea Hava, liderul PDL Alba.

PDL monitorizează secţiile de vot

Hava a precizat că PDL va monitoriza cu atenţie toate secţiile de vot, dar s-a arătat convins că se va „fura“ la referendum. „Nu vor putea să fure atât căt să valideze referendumul. Un 10 la sută vor putea să «ciordeasc㻓, a completat primarul din Alba Iulia. Deputatul Clement Negruţ a afirmat că PDL va adresa o cerere oficială Poliţiei prin care vor solicita luarea tuturor măsurilor pentru stoparea turismului electoral. Senatorul Alexandru Pereş a oferit şun un procent de prezenţă în Alba. În opinia lui se vor prezenta la vot maxim 30 – 35 la sută din numărul alegătorilor. ”E prea cald pentru a fi consederați proști, și noi și cetățenii, și să mergem la o mascaradă de referendum”, a spus Alexandru Pereş.

Liberalii acuza şantajul primarilor PDL

De celaltă parte, liberalii îşi construiesc discursul pe acuzaţiile privind încercările unor primari PDL de a bloca accesul accesul alegătorilor la vot.  „Unii primari PDL recurg la șantaj, amenințări sau chiar reținerea cărților de identitate ale unor cetățeni, pentru ca aceștia să nu își poată exprima votul democratic la referendum. Sunt şantajaţi cu faptul că nu vor primi ajutorul social. În multe localităţi conduse de primari PDL nu au fost identificate locurile pentru afişaj. Am făcut plângere la BEJ, iar primarii au primit mustrare şi dispoziţie să regelementeze situaţia în 48 de ore”, a afirmat deputatul Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba.

Atanasiu a mai spus că la Sebeş există sesizări privind reţinerea buletinelor de către comercianţii care vând oamenilor produse „pe caiet“. Liderul liberal a completat că au fost depuse plângeri la poliţie de către organizaţiile locale ale partidului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite