Rămâne ca în sondaje: candidaţi PNL din partea USL la Primăria Alba Iulia şi Consiliul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalii Teodor Atanasiu şi Călin Potor ar urma să fie candidaţii USL Alba la Consiliul Judeţean şi Primăria Alba Iulia. Cei doi lideri politici au ocupat primele locuri în sondajele locale realizate atât de PNL cât şi de PSD.

Pentru că reprezentanţii celor două formaţiuni politice nu s-au înţeles pe plan local, decizia a fost tranşată la Bucureşti, în cadrul coaliţiei. PSD a solicitat prin vocea preşedintelui Ioan Dîrzu şi a vicepreşedintelui Ioan Florea unul dintre cele două posturi pentru un candiat social-democrat. Dîrzu a vizat Primăria Alba Iulia, iar Florea Consiliul Judeţean.

Cei doi sunt în prezent consilieri judeţeani. Nu au reuşit pentru că liberalii nu au acceptat propunerea. Situaţia va complica lucrurile în coaliţia de la nivel judeţean, inexistentă de altfel în realitate. Este greu de crezut că membrii PSD vor accepta să facă campanie celor doi lideri liberali, fără să primească nimic în schimb.

Teodor Atanasiu este deputat şi conduce PNL Alba de aproape 20 de ani. Călin Potor este, la rândul său deputat, şi provinde din rândurile PDL. A dezertat la începutul anului din partidul de la putere şi s-a transferat la PNL de unde spera să îl contracareze pe fostul său prieten, Mircea Hava. Prima dorinţă i s-a îndeplinit. Mai rămâne ca să şi reuşească să oprească dominaţia primarului Mircea Hava şi a PDL-ului la Alba Iulia, lucru foarte greu de realizat.

PNL îşi va lua “partea leului” şi în ceea ce priveşte candidaţii la primăriile de oraşe şi comune. Din cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale, PSD ar urma să aibă candidaţi în maxim 30, restul revenind liberalilor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite