RMGC forează pentru a studia structura geologică din Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Roşia Montană Gold Corporation continuă activitatea de forare geologică în zona comunei din Munţii Apuseni unde a iniţiat proiectul privat de exploatare a zăcămintelor de aur şi argint.

Agenţia pentru Protecţie a Mediului Alba a decis la începutul lunii octombrie să nu supună evaluării impactului asupra mediului realizarea a 30 de foraje de cercetare geologică în zona Igle a satului Ţarina din comuna Roşia Montană.

Potrivit documentului forajele sunt destinate detalierii structurii geologice conform programului avizat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pe anul 2011. Materialul forat urmează să fie studiat în cadrul laboratorului de la Gura Roşiei.

Proiectul iniţiat de RMGC mai are nevoie de avizul de mediu, după ce în urmă cu câteva luni a primit certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite