Stiri din Alba Iulia

Protest sindical cu vuvuzele şi sirene în faţa Prefecturii Alba FOTO-VIDEO

6 februarie 2012, 16:12 |  Autor: Dorin Ţimonea | 

Cuvinte cheie: alba iulia, a devărul, protest, sindicate, cugir, news alert local, codul muncii, apărarea,

Sindicaliştii au ieşit în stradă la Alba Iulia

Sindicaliştii au ieşit în stradă la Alba Iulia

 

Aproximativ 50 de sindicalişti din cadrul uzinelor de la Cugir au protestat luni timp de două ore în faţa sediului Instituţiei Prefectului Alba. Protestatarii fac parte din sindicatele „Apărarea“ şi „Sindicatul liber“ constituite în cadrul SC Cugir SA, respectiv Fabrica de Arme SA.

Cele două sindicate din Cugir sunt afiliate la confederaţia naţională Cartel Alfa şi la blocul Naţional Sindical. Principalele revendicări ale protestatarilor se referă la modificarea legislaţiei muncii şi a legii pensiilor fără a ţine cont de părerea sindicatelor. Protestul a fost autorizat.

Reprezentanţii protestatarilor au înaintat conducerii Prefecturii o listă cuprinzând 5 revendicări între care cele mai importante sunt: modificarea Codului Muncii şi a dialogului social conform acordului dintre confederaţiile sindicale, respectiv modificarea legii pensiilor în sensul de a ţine cont de condiţiile de muncă.


Click pe poză pentru galerie foto

Sindicaliştii au mai cerut respectarea acordului naţional din 2008 privind salariul minim pe economie şi stoparea denigrării mişcării sindicale. Sindicaliştii au scandat „Jos Băsescu“ şi „Hoţii“.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sirena moldoveancă şi Titanicul italian

    Poliția italiană caută o româncă originară din Republica Moldova care s-ar fi aflat alături de ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole