Alba Iulia: Program „After School” în premieră, la Şcoala generală „Avram Iancu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Program „After School” în premieră, la Şcoala generală „Avram Iancu“
Alba Iulia: Program „After School” în premieră, la Şcoala generală „Avram Iancu“

Părinţii elevilor din clasele I-IV de la Şcoala generală „Avram Iancu“ pot opta pentru programul „Şcoală după şcoală“. Pentru pregătirea lecţiilor, cursuri de dans şi limbi moderne, părinţii plătesc o taxă lunară de aproape 300 de lei pentru fiecare copil.

Părinţii elevilor din clasele primare ale Şcolii „Avram Iancu“ din Alba Iulia îşi pot înscrie copiii la orele suplimentare ce se desfăşoară după după terminarea cursurilor.

„Prin acest program, şcoala doreşte să vină în sprijinul elevilor în realizarea activităţilor de învăţare şi de pregătire a lecţiilor. Suntem promotorii acestui program în Alba Iulia şi, de ce nu, promotori ai reformei educaţionale“, a declarat Elena Ignat, directorul şcolii.

Metode moderne

La cursurile programului „Şcoală după şcoală“ (After school), i-au parte un număr de 42 de elevi.
„Am optat pentru acest program deoarece petrecerea timpului de către elevi în faţa calculatorului şi a televizorului, nesupravegheaţi, nu este o soluţie. Părinţii tot mai ocupaţi nu mai au răbdarea şi timpul necesar pentru a oferi sprijin copiilor în învăţare, de aceea noi credem că soluţia este acest program prin care oferim servicii educaţionale sub îndrumarea cadrelor didactice“, a mai spus Elena Ignat.

Pregătirea suplimentară a elevilor se face de luni până vineri, în intervalul orar 12.00-16.00.
Cei mici sunt îndrumaţi sub stricta supraveghere a cadrelor didactice în efectuarea temelor şi învăţarea lecţiilor pentru următoarea zi.
Învăţătoarele folosesc jocuri didactice moderne pentru a-i învăţa pe cei mici să scrie şi să citească. De asemenea, elevii beneficiază de masă caldă, dar şi de un program variat de recreere. „Pe lângă pregătirea temelor zilnice, copiii participă la diferite activităţi foarte atractive pentru ei. De exemplu, astăzi, avem un cerc de literatură. Practic după ce pleacă de la noi, la ora 16.00, copiii nu mai au nevoie să înveţe acasă”, a spus învăţătoarea Dana Andro.

Cursuri de dans şi spectacol cu marionete

Şcoala a încheiat o serie de parteneriate cu Palatul copiilor, Biblioteca „Lucian Blaga“, Centrul cultural „Augustin Bena“, Teatrul de Păpuşi „Prichindel“ şi Muzeul Unirii.

„În fiecare zi de la ora 15.00 avem planificate activităţi de recreere a copiilor în mod organizat. Spre exemplu, în fiecare marţi vine un instructor pentru cursurile de dans popular, iar a patra marţi din lună, o instructoare de la Cugir pentru dansuri moderne. O dată pe lună, cei de la Teatrul de Păpuşi, organizează o scenetă pentru a-i distra pe copii“, a mai spus directorul Şcolii „Avram Iancu“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite