Primarul din Zlatna a câştigat procesul cu CNSAS. Silviu Ponoran nu este informator la securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, a câştigat procesul cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins în 13 octombrie recursul formulat de instituţia de stat la decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în 2010.

Silviu Ponoran se judecă cu CNSAS din decembrie 2008. Iniţial, în martie 2009, Ponoran a fost declarat “informator” de Curtea de Apel, dar ÎCCJ a decis rejudecarea cauzei. În noul proces, primarul din Zlatna a avut câştig de cauză la ambele instanţe, decizia definitivă fiind pronunţată în 13 octombrie 2011.

„Nicu“ şi „Panait“

Primarul Silviu Ponoran a fost acuzat de CNSAS că, în timp ce era student, a furnizat informaţii despre persoana la care stătea în gazdă precum şi despre colegii de facultate sub numele conspirativ „Nicu“. După facultate, actualul primar ar fi dat informaţii şi despre colegii de serviciu, sub pseudonimul „Panait“.

"În baza legilor de atunci am dat o singură notă explicativă, şi nu informativă aşa cum susţin cei de la CNSAS. Am scris ceea ce mi s-a dictat. La acea vreme, dacă refuzai să dai astfel de note erai considerat infractor. Dacă mă opuneam riscam să fiu exmatriculat din facultate", a spus primarul Silviu Ponoran. El a precizat că a încercat să ia legătura cu fostele sale gazde care ar fi putut să-i confirme versiunea însă nici acestea şi nici fiul lor nu mai trăiesc.

Note explicative

"Locuiam la nişte bătrâni care aveau altă religie decât cea ortodoxă. Nu am făcut rău nimănui, este singura notă explicativă pe care am dat-o referitor la nişte persoane. Mai mult, după ce m-au chemat la Securitate să spun tot ce ştiu despre gazdele mele le-am spus şi lor şi i-am avertizat să aibă grijă", a completat primarul.

Silviu Ponoran a recunoscut că a mai dat şi alte note explicative în perioada în care era preşedinte al Cooperativei din Zlatna. "Acestea nu mă incriminează însă pentru că nu se referă la persoane, ci la cantităţi, materiale", a adăugat primarul.  Ponoran a mai spus că a adus ca dovezi la judecători faptul că familia sa a avut de suferit de pe urma comuniştilor. A afirmat că bunicul său a fost declarat chiabur iar tatăl său a fost, din acest motiv, dat afară de la facultate.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite