Primarul demis din Ocna Mureş revine în funcţie cu trei zile înainte de alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Drăguţ
Augustin Drăguţ

Primarul demis al oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, revine pe post după ce a obţinut în instanţă suspendarea executării actului administrativ emis de fostul prefect Ştefan Bardan. Sentinţa a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ a Tribunalului Alba.

Decizia instanţei este executorie, astfel încât Augustin Drăguţ îşi reia mandatul de primar pierdut în urmă cu o lună de zile ca urmare a ordinului semnat de fostul prefect Ştefan Bardan. Situaţia are loc înainte cu trei zile de alegerile locale de duminică. Principalii contracandidaţi pentru Primăria Ocna Mureş sunt Augustin Drăguţ (USL) şi Silviu Vinţer (PDL).

Augustin Drăguţ a iniţiat la Tribunalul Alba două procese, prin care a solicitat suspendarea executării ordinului de prefect, respectiv anularea actului administrativ. În primul proces, instanţa s-a pronunţat marţi, 5 iunie 2012. În cauza privind anularea ordinului, şedinţa de judecată a fost programată pentru vineri, 8 iunie 2012. A contat în decizia instanţei şi schimbarea de atitudine a Instituţiei Prefectului. Noul prefect Dan Simedru (numit la propunerea PNL) a declarat că ordinul emis de predecesorul său nu este legal.

Primarul a fost demis de fostul prefect Ştefan Bardan pe motiv că trecut la PNL, de la PNŢCD, demers considerat a fi o demisie din fostul partid. Potrivit legii, demisia este echivalentă cu pierderea mandatului de primar.

Drăguţ a fost exclus înainte de trece la liberali din PNŢCD Ocna Mureş, dar reprezentanţii organizaţiei PNŢCD Alba au precizat că decizia este ilegală pe motiv că putea fi luată doar de structura judeţeană a partidului. Drăguţ era preşedintele organizaţiei din Ocna Mureş.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite