Stiri din Alba Iulia

Primăria Blaj investeşte trei milioane de lei în cămine culturale

9 februarie 2010, 17:17 |  Autor: Dorin Ţimonea | 

Cuvinte cheie: alba iulia, transilvania, blaj, camine culturale, ,

Primăria Blaj

Primăria Blaj

 

Primăria Blaj va construi în următorii doi ani trei cămine culturale în satele Tiur, Mănărade şi Petrisat. Investiţia totală va fi de aproximativ trei milioane de lei.

La Tiur pe amplasamentul fostului edificiu cultural, care a fost demolat anul trecut, se va ridica o clădire ce va putea găzdui 400 de persoane. Termenul de finalizare al lucrarilor este sfârşitul acestui an. Tot în 2010 va demara în paralel şi investitia la cpminele culturale din celelalte două localităţi. La Petrisat, acolo unde căminul cultural a fost retrocedat Bisericii Greco-Catolice, municipalitatea va achiziţiona un teren în zona centrală a localităţii, pe care va rifica o construcţie nouă.

Un million pentru fiecare cămin

La Manarade terenul pe care se afla în prezent căminul cultural are, de asemenea, o notificare de retrocedare. Pentru a nu mai amana construcţia unui nou cămin, edilii au luat decizia de a ridica aşezământul în imediata apropiere a parcului central şi a şcolii. Atât la Petrisat cât şi la Mănărade capacitatea sălilor va fi de 300 de persoane iar termenul de finalizare va fi sfărşitul anului 2011. Bugetul estimat pentru construirea unui camin cultural şi pentru dotarea acestuia la standardele actuale este de un milion de lei.

„Odată cu construirea acestor cămine culturale proiectul de modernizare a celor trei zone periurbane este cu un pas mai aproape de finalizare. În ultimii ani Primaria Blaj le-a facilitat locuitorilor din Tiur, Petrisat şi Mănărade accesul la elemente absolut obligatorii de civilizaţie precum apa, trotuarul sau asfaltul“, a declarat primarul Gheorghe Rotar.

Municipalitatea va pune la dispoziţia cetăţenilor cele trei cămine culturale pentru organizarea serbărilor şcolare, a spectacolelor folclorice, însă vor putea fi folosite şi la nunţi, respectiv botezuri.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole