Primăria Alba Iulia în criză financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile sunt parcate pe terenul privat printre gropi şi noroi
Maşinile sunt parcate pe terenul privat printre gropi şi noroi

Instituţia nu poate cumpăra un teren în suprafaţă de 408 metri pătraţi din centrul oraşului pe motiv că nu are bani la buget. Consiliul local a aprobat în septembrie 2009 o hotărâre privind achiziţionarea terenului la preţul de 92.162 de euro, adică 390.600 de lei.

Proprietarului unui teren din centrul oraşului Alba Iulia nu poate intra în posesia efectivă a imobilului sau a contravalorii acestuia din cauza problemelor financiare ale primăriei.

Călin Cioban a obţinut anul trecut, în instanţa de judecată, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 408 metri pătraţi cuprins între străzile Ardealului şi Nicolae Titulescu, vis-à-vis de Casa de Cultură a Studenţilor. Nu poate să construiască şi nici nu poate să îl vândă decât administraţiei locale pentru că în planul urbanistic general este prevăzută amenajarea, în zonă, a unei parcări.

Proprietarul, de acord şi cu închirierea

În luna septembrie 2009, Consiliul local a aprobat o hotărâre privind cumpărarea terenului la preţul de 92.162 euro (390.600 de lei), respectiv 227 euro cu TVA pentru un metru pătrat. Aceasta în condiţiile în care anterior s-a discutat şi posibilitatea închirierii terenului pe motiv că instituţia nu are bani ca să îl cumpere.

Acum, după patru luni de la adoptarea hotărârii de consilierii locali, Călin Cioban a primit de la primărie răspunsul că nu sunt bani pentru cumpărarea terenului. „Am fost fair-play pentru că am ştiut că nu sunt bani. E greu să aduni atâţia bani în perioada aceasta. O soluţie mai bună ar fi fost închirierea. Nu ştiu de ce s-a refuzat închirierea dacă se ştia că nu sunt bani“, a spus Călin Cioban. Mihai Coşer, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, a precizat că la ora actuală municipalitatea se află în imposibilitatea de a cumpăra terenul.

„Preţul final a fost stabilit după o evaluare făcută de experţi. Primăria Alba Iulia îşi doreşte să realizeze o parcare publică pe respectivul teren, dar la momentul de faţă nu există fondurile necesare. Sunt restanţe financiare acumulate de anul trecut. Sperăm ca în maxim două, trei luni să putem achiziţiona terenul“, a precizat Coşer.

Acesta susţine că a fost şi este exclusă în continuare varianta închirierii terenului. Proprietarul a încercat să obţină autorizaţie de construcţie pentru împrejmuirea terenului, astfel încât să nu mai fie folosit abuziv de proprietarii de maşini care parchează aici. Şi la acest demers a primit răspuns negativ din partea primăriei. 

Amenajarea zonei, dorită de locuitorii oraşului

Albaiulienii îşi doresc o parcare modernă care să înfrumuseţeze aspectul oraşului. „Parcarea nu este deloc amenajată. Circulaţia e îngreunată. Se poate face ceva mult mai modern. Din păcate la noi, lucrările întotdeauna încep şi se termină greu. Zona arată aşa de foarte multă vreme. Acum vreo 15 ani aici erau bărăci, pescării şi nişte chioşcuri“, a spus Ioan Florea, de 70 de ani, pensionar din Alba Iulia.

Nicolae Oprean îşi doreşte şi el ca primăria să facă ceva în acest sens. „E încurcată circulaţia. Din câte ştiu, nu se poate amenaja o parcare subterană în oraşul de jos din cauza sistemului de canalizare, însă mi-ar plăcea să existe una supraetajată. Şi fără plată“, a spus  Nicolae Oprean, de 70 de ani. Până la rezolvarea problemelor financiare şi juridice, centrul oraşului continuă să arate ca un teren viran.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite