Încă două zile de plată a impozitelor la Primăria Alba Iulia. Vezi ce facilităţi se acordă datornicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Ultima zi de lucru la Direcția Venituri a Primăriei Alba Iulia, de încasare a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2011, este 28 decembrie. Prima zi de încasare din anul 2012 pentru amenzi și taxe de timbru este 3 ianuarie, iar pentru impozitul pe clădiri, teren și mijloace de transport, 9 ianuarie.

“Atenționăm persoanele juridice care dețin în patrimoniu clădiri, că s-a schimbat modul de impozitare și cotele, astfel: pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință cota este de 15%, iar pentru cele nereevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință cota este de 35%. Cota se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate”, se afirmă într-un comunicat de presă al administraţiei locale.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Municipiul Alba Iulia acordă următoarele facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul local: 

- anularea unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi cota de 50% din majorările de întârziere, calculate până la data plăţii sunt achitate prin plată sau compensare până la data de 31 decembrie 2011;

- anularea unei cote de 25% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, dacă obligaţiile principale şi cota de 75% din majorările de întârziere, calculate până la data plăţii, sunt achitate prin plată sau compensare până la data de 30 iunie 2012.

Prin obligaâii fiscale restante la data de 31 august 2011 se înţelege obligaţiile fiscale cu termene de plată scadente până la data de 31 august 2011, inclusiv amenzi, şi neachitate până la acea dată.

În vederea acordării acestor facilităţi, contribuabili pot depune o cerere prin care solicită o situaţie a obligaţiilor fiscale de plată exigibile, care urmează a fi stinse, precum şi a celor care intră sub incidenţa facilităţii. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Direcţia de Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, str. Ardealului, nr. 1-3, jud. Alba şi la telefon 0258/818338.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite