Primăria Alba Iulia, premiată la conferinţa „Lumea Geospaţială 2010“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Alba Iulia a fost premiată pentru cel mai bun debut în domeniul geospaţial. Disticţia a fost adusă de proiectul „Servicii eficiente de e-administraţie şi managementul teritoriului pentru Primăria Alba Iulia“.

În cadrul conferinţei „Lumea Geospaţială 2010“, eveniment care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Poiana Braşov, proiectul de implementare a unui sistem informatic în cadrul Primăriei Alba Iulia a ocupat prima poziţie la categoria cel mai bun debut geospaţial.

„Recunoaşterea demersului Primăriei Municipiului Alba Iulia este o mare onoare pentru noi în contextul în care această conferinţă reuneşte anual pe marii actori implicați în managementul informaţiilor geospațiale din România, iar odată cu aceasta vine o mai mare responsabilitate în îmbunătăţirea semnificativă a procedurilor și metodelor care să sprijine interacţiunea între administraţiile publice locale şi cetăţeni sau operatori economici”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Proiectul este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Organism Intermediar pentru Axa Prioritară 3 – „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public“ din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice - Investiţii pentru viitorul dumneavoastră“.

Valoarea totală a proiectului este de 2.306.085 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de peste 1.700.000 lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite