Prima întâlnire cu presa din istoria Baroului Alba. Ce-şi propune noua conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Rus, decanul Baroului de Avocaţi
Ioan Rus, decanul Baroului de Avocaţi

După doar o săptămână de la alegerea ca Decan al Baroului Alba, Ioan Rus a organizat prima întâlnire cu presa din istoria organizaţiei profesionale din Alba. Avocaul a prezentat o parte dintre priorităţile noi structuri de conducere.

Experienţa politică dobândită în perioada cât a condus PSD Alba şi a fost prefect de Alba s-a văzut din plin şi la întâlnirea organizată de Ioan Rus din postura de Decan al Baroului  Alba.

Promisiunile de creştere a prestigiului organizaţiei profesionale din Alba au fost una dintre „armele“ folosite de Ioan Rus pentru atragerea de partea sa a unui număr cât mai mare de avocaţi, în cadrul alegerilor din cadrul Baroului.  Şi strategia a dat şi roade.  A devenit decan cu 117 voturi. Principalul său contracandidat, Daniel Morar, a avut 96 de voturi, iar Victor Bleahu a înregistrat 9 voturi.

La întâlnirea cu presa de miercuri, prima din istoria organizaţiei profesionale, noul Decan a precizat că intenţioanează să pună în practică un sistem prin care avocaţii cu încasări mai mari să suporte o parte din cotele de contribuţie a celor care nu au rezultate financiare atât de bune. Un avocat trebuie să plătească în prezent o sumă lunară de 62 de lei la Barou, respectiv o cotă de 10 la sută din încasări la Casa de Asigurări a Avocaţilor.

Un alt obiectiv al noi conduceri este înfiinţarea unei biblioteci a Baroului, unde să poată fi consultate cărţi de specialitate, în primul rând de către avocaţii tineri, care nu îşi permit să  le cumpere. Pe lista priorităţilor este şi un club al avocaţilor cu un spaţiu unde să poată fi organizate întâlniri cu clienţii, dacă nu au birouri.

Noul Decan mizează şi pe pregătirea unor avocaţi  care să devină lectori la Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor. În plus, se intenţionează organizarea la Alba Iulia a pregătirii profesionale, astfel încât să nu mai fie nevoie de deplasări la Cluj-Napoca.

„Singura politică ce se va face în cadrul Baroului Alba este cea a avocaţilor. Eu nu mai sunt interesat de demnităţi politice şi administrative“, a precizat Ioan Rus.

„Astăzi, avocaţii sunt priviţi urât, datorită unor conjuncturi, un fel de paria a justiţiei. Trebuie să ne recâştigăm prestigiul pe care l-am avut în urmă cu 20 de ani“, a spus Olga Jidveian, unul dintre cei 10 membri ai Consiliului Baroului.

Fostul decan al Baroului, Doina Scutea, a vorbit,  în premieră,  despre cele patru procese penale şi civile în care este implicată. S-a referit şi la motivele care au determinat-o să ceară strămutarea dosarelor de la instanţele din Alba Iulia.

„Nu am cerut strămutarea dosarelor de la Alba Iulia, de frica instanţelor de aici, aşa cum s-a vehiculat, ci am vrut să am parte de o judecată corectă, fără ca cineva să poată să susţină contrariul. Ceea ce îmi pare rău este că, până acum, nu am avut ocazia să-mi spun punctul de vedere, nimeni nu mi-a cerut şi mie părerea, aşa cum mi s-ar fi părut corect“, a motivat Doina Scutea.

Noul Decan al Baroului, Ioan Rus, a recunoscut că dosarele în care este implicată Doina Scutea, au adus atingere imaginii organizaţiei profesionale. „Astfel de fapte nu vor mai fi tolerate“, a punctat avocatul.




Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite