Porumbei de sute de euro la Sebeş, în Expoziţia Columbofilă 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 40 de crescători de păsări rare din zona Sebeşului, dar şi din Alba Iulia şi alte localităţi ale judeţului, sunt prezenţi cu cele mai frumoase exemplare din gospodăriile proprii. Manifestarea este organizată de asociaţia crescătorilor de păsări „Mulbach 2008“, are loc în incinta clădirii „Leul de Aur“  din centrul oraşului şi este la a patra ediţie.

Vizitatorii pot vedea câteva sute de păsări de rasă, majoritatea porumbei voiajori şi de frumuseţe. Pe lângă aceştia sunt expuse şi găini din mai multe rase, dar şi câţiva fazani.

Pasiuni vechi de zeci de ani

Constantin Ungureanu (60 de ani), din Petreşti, este unul dintre columbofilii prezenţi în expoziţie. „Pasiunea pentru păsări în general şi pentru porumbei în special o am de la vârsta de 15 ani. Este un hobby la fel ca altele. Am acasă şase rase de porumbei, cu 80 de exemplare, dar şi un număr de 17 găini de talie mică“, a afirmat columbofilul. A spus că această pasiune îi cheltuieşte o parte importantă din pensie, dar a completat că dragostea pentru păsări este mult mai mare şi merită sacrificiul.

Nicolae Todea (60 de ani) este din Alba Iulia şi a venit la expoziţia din Sebeş cu două perechi de găini de talie mare. „Este o rasă românească crescută mai ales pentru ornament. Sunt crescute şi pentru carne şi ouă. Un exemplar costă aproximativ 100 de lei. Pasiunea pentru păsări o am de 30 de ani. Eu le cresc mai mult pentru frumuseţe şi nu pentru a avea o afacere“, a declarat, Nicolae Todea.

Preţuri mari pe piaţa columbofililor

O piedică în calea crescătorilor de păsări sunt preţurile destul de pieperate practicate pe piaţă. „Am 40 de exemplare de proumbei de frumuseţe. Această pasiune implică şi destul de mulţi bani. Tratamentele pe un an mă costă 800 de lei, iar mâncarea pe o lună cam 100 de lei. În afară de pasiune trebuie să ai şi mult timp liber pentru a te ocupa de porumbei“, a spus Petru Popa (37 de ani) din Vinţu de Jos. Acesta a cumpărat în urmă cu o lună un porumbel din rasa Standard Românesc cu 100 de euro.

„Trebuie să vând cinci sau şase porumbei de la mine care să pot cumpăra un exemplar mai deosebit“, a completat columbofilul. Principalul organizator al expoziţiei este preşedintele asociaţiei „Mulbach 2008“, Tibi Ordean (48 ani), din Sebeş. „Am pus bazele asociaţiei împreună cu un grup de crescători de păsări din oraşul nostru. Expoziţia este organizată cun ajutorul primăriei şi este o sărbătoare pentru noi“, a afirmat preşedintele asociaţiei.

Fiecare expozant va primi la finalul manifestării câte o diplomă şi o cupă din partea organizatorilor. În Sebeş există şi două cluburi de crescători de porumbei vioajori, care, anul trecut, au participat la concursuri din Austria şi Germania.

Expoziţia este deschisă până duminică. Astăzi şi mâine programul este de la ora 09.00 până la 20.00, iar duminică în intervalul orar 09.00 – 17.00. Intrarea este liberă. Sâmbătă şi duminică în curtea interioară a clădirii are loc o expoziţie cu vânzare de păsări şi animale mici de casă la care sunt aşteptaţi crescători din mai multe judeţe.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite