Alba Iulia: Portret. Hans Knall, un rocker mereu împotriva vântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret.  Hans Knall, un rocker mereu împotriva vântului
Alba Iulia: Portret. Hans Knall, un rocker mereu împotriva vântului

Chitarist de  talie europeană, Hans Knall s-a născut la Zlatna şi-i place să afirme că e unicul moţ de naţionalitate germană. E un nonconformist, a fost şi este în muzică duşman al trendului, al modei, al uniformizării, de aceea consideră că a cântat mereu „împotriva vântului”.

Când vorbeşte astfel, se referă la kitsch-uri, la „gagici fără voce, dar dezbrăcate”, la manele, care toate la un loc formează, în opinia sa, trendul actual din România în materie de muzică.

Al treilea chitarist al Europei

La 16 ani un prieten i-a pus chitara în mână şi a rămas cu ea, l-a fascinat pe loc. S-a lansat pe plan naţional în 1982, la Costineşti, cu trupa de rock albaiuliană „Mass-Media”.
A luat atunci premiul de cel mai rapid chitarist din ţară (în juriu se afla şi regretatul Florian Pittiş), iar doi reprezentanţi ai cunoscutei reviste „Billboard” au făcut un clasament în care Hans figura, la vremea respectivă, ca a treia chitară a Europei.

La sfârşitul anilor 80, „Mass-Media” s-a stins, dar Hans a „ars” în continuare. A înfiinţat la Aiud trupa „Raidul”, iar în anii 1994-1995, plecat în Germania fiind, a pus bazele unei noi formaţii: „Empty Pockets” (Buzunarele goale).
În prezent este liderul cunoscutei trupe albaiuliene „Eminenţa cenuşie”. 

Artistul trebuie să schimbe publicul şi nu invers

În opinia muzicianului, artistul compune, în primul rând, să-i placă lui, nu neapărat pentru succes.
„Dacă mie nu-mi place muzica pe care o cânt, cum să-i placă la altul? Chestia asta cu muzica necomercială sau comercială mă enervează. Vine unul şi zice că muzica ta nu se vinde. De unde ştie asta? În muzică poţi să vinzi discuri chiar dacă nu eşti aplaudat în concerte. Nu publicul te schimbă pe tine ca artist, tu trebuie să schimbi publicul. Pe de altă parte, şi în muzică e ca peste tot. Când te laudă toţi, pute, când te critică toţi, ghinion. Dar când unii te vorbesc de bine, iar alţii de rău, înseamnă că acolo există ceva”, a spus rockerul albaiulian.

Bogăţia nu stă în bani

Hans Knall afirmă că pune banul pe plan secundar şi asta îl face fericit. E mulţumit cu ce are, un apartament în Germania (în Stuttgart), altul în Alba Iulia, şi se consideră un român cu cetăţenie germană.

Afirmă cu umoru-i inconfundabil că nu-şi permite să-şi cumpere maşină pentru simplul motiv că ar fi cel mai neîndemânatic şofer. „Am un sistem normal de trai, bogăţia mea situându-se pe altă latură. Important e să spun ce am de spus. Aşa cum mie Dumnezeu mi-a dăruit ceea ce mi-a dăruit, aşa şi eu încerc să dăruiesc celorlalţi. Vreau să le fac cunoştinţă cu starea mea, e un mod de comunicare aparte”, se destăinuie Hans.

Ce ar trebui să înveţe românul de la neamţ?
H.K.:
„Un singur lucru: unghiul de 90 de grade. Asta înseamnă o anumită disciplină, exactitate, punctualitate. Dar şi neamţul are de învăţat de la român: să comunice mai mult şi să aibă o inimă mai caldă. Eu sunt neamţ crescut în România şi mi-am făcut mulţi prieteni pentru că am comunicat”.

Mai ai şi alte pasiuni în afară de muzică?
H.K.:
„Îmi place arta vizuală, mă captează în special arta vizuală contemporană, îmi deschide drumuri noi. Mă atrage, de asemenea, coregrafia, dar şi cinematografia. Şi fotbalul e frumos, dar nu ţigănia de la noi”.

Ce-i place: ”Apreciez oamenii care sunt ei însuşi, putere care le scoate în evidenţă personalitatea, le oferă posibilitatea să se descopere, să elimine tiparele, să refuze clişeele, să-şi scoată în evidenţă forţa de a fi pe propriile picioare indiferent de numărul de la pantof”.

Ce nu-i place: „Sunt multe lucruri care nu-mi plac la oameni. Dispreţuiesc făţărnicia, nesimţirea, grandomania, furtul, grozăvia prostului, urăsc îmbuibaţii. Din păcate, avem în ţară foarte multe personaje de acest gen”.

Profil
Data naşterii: La 12.02.1959, Zlatna
Studii: Medii, a renunţat, după un an de studenţie, la Facultate de Arhitectură din Cluj Napoca, pentru muzică
Ocupaţie: Muzician
Starea civilă: Necăsătorit

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite