Alba Iulia: Portret / Marius Anghel a descoperit peste 40 de ţări ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret / Marius Anghel a descoperit peste 40 de ţări ale lumii
Alba Iulia: Portret / Marius Anghel a descoperit peste 40 de ţări ale lumii

Marius Anghel e un sportiv prin definiţie. A început cu atletismul (doar probe de semifond şi fond), în prima generaţie de elevi a reputatului antrenor Ioan Ţăranu, pe când era în clasa a treia. După câţiva ani de atletism, a trecut la handbal şi ulterior la fotbal, dar spune că a fost “pasager” în aceste două discipline.

Avea să descopere “întâmplător” disciplina sportivă în care s-a împlinit şi pe care o practică şi în ziua de astăzi cu performanţe notabile. “Din 1987 fac orientare turistică. Până în acel an aveam impresia de sportul în cauză că e vorba de plecatul prin păduri cu rucsacul în spate şi busolă la îndemână”, spune zâmbind Marius Anghel.

A aflat, însă, că e vorba de cu totul altceva, de un sport mult mai complex care necesită o îmbinare perfectă între  vigoarea picioarelor de atlet şi limpezimea minţii de şahist. Ani de zile în lotul naţional, a participat la etape de cupă mondială, la sute de competiţii  organizate în peste 40 de ţări de pe întreg mapamondul. “Anul trecut am fost la finala Campionatului Mondial de Orientare Turistică din Cehia unde am obţinut, la individual, locul 29, iar la proba de ştafetă poziţia 27”, rememorează Marius Anghel.
 
”Nicăieri nu e ca acasă”

În opinia sa, e o performanţă să ajungi la asemenea competiţii, să vezi ce înseamnă sportul la nivel înalt. “Orientarea turistică, la fel ca orice sport, îţi dă satisfacţia muncii împlinite, dar şi şansa de a vedea lumea. Am călătorit şi înainte de Revoluţie şi după, foarte mult. Pe vremuri, toată lumea plătea bani grei să plece peste hotare şi se mira de ce nu am rămas în străinătate. Nu am putut, pentru că, oricine orice ar zice, nicăieri nu e ca acasă. Degeaba te realizezi dincolo financiar, dacă îţi lipsesc prietenii, familia, meleagurile natale ”, e de părere albaiulianul.

Pe de altă parte, Marius Anghel trăieşte cu regretul că majoritatea oamenilor apreciază un sportiv doar dacă are rezultate notabile, nu pune în calcul munca depusă şi sacrificiile pe care le face fiecare sportiv. La fel cum e dezamăgit de faptul că în România doar fotbalul e pe primul plan, în detrimentul celorlalte discipline sportive.

“Fotbalul nu mai e un sport de performanţă, a devenit un fenomen social. Nu vreau eu să schimb lumea, dar aş vrea să o fac să înţeleagă faptul că fără mişcare, încă de la nivel şcolar, orice naţie ajunge rău. De altfel, toate studiile în domeniu arată că, noi românii, suntem în acest sens pe o cale greşită”, concluzionează Marius Anghel.


Vorbeaţi de un declin al sportului românesc. Vreţi să aprofundaţi, pe scurt ?

M.A.:Dacă facem o analiză retrospectivă a rezultatelor obţinute de sportivii noştri în perioada de după Revoluţie şi până în prezent, putem trage concluzia că ne aflăm pe o pantă descendentă. Din păcate, nu există nici un program naţional de redresare a acestei stări de fapt.
Care ar fi soluţia ?
M.A.: Cred că un rol important în acest sens îl au autorităţile locale. Dacă la nivel central nimeni nu vrea să fac nimic pentru sport, nu trebuie să  mai aşteptăm soluţii de la Bucureşti, trebuie să facem noi ceva. ŞI cred că în Alba Iulia se pot face multe pe plan local, avem universitate, avem liceu sportiv cu atâtea secţii, avem valori şi trebuie să le promovăm”.

Ce-i place:

„Îmi place să călătoresc, să cunosc locuri noi şi, mai ales, oameni noi. Apreciez la cei din jur modestia, în primul rând, simplitatea felului de a fi, indiferent de poziţia pe care o are în societate.
Ce nu-i place:
„Nu suport falsitate. Pe acest defect uman se poate discuta mai îndelung. De aici pornesc promisiunile fără fundament, cuvântul dat de dragul vorbei, minciuna, fuga de răspundere, toate calităţile negative ce definesc împreună lipsa de caracter.”

Profil:
Născut: 15 februarie 1971, Alba Iulia
Educaţie: Licenţiat în Studii Comerciale şi Financiar Bancare (Universitatea “Babes Bolyai” Cluj Napoca)
Familie: Necăsătorit

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite