Alba Iulia: Portret. Andrei Tamas produce anual 30.000 de litri de vin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Portret. Andrei Tamas produce anual 30.000 de litri de vin
Alba Iulia: Portret. Andrei Tamas produce anual 30.000 de litri de vin

Jurnalist cu vechi state de plată la un ziar de limbă maghiară, Andrei are o pasiune păstrată în familia Tamas din tată în fiu: cultivarea viţei de vie şi  vinificaţia.

În familia Tamas, cultivarea viţei de vie este o tradiţie de generaţii.

„Tata a fost vinificator, bunicii la fel. Cum tata a trecut în nefiinţă, eu şi fratele meu am preluat ştafeta în acest sector agricol din 1992, an în care ni s-a retrocedat prima vie. De atunci încoace ne ocupăm de vinificaţie. Producem anual aproximativ 20.000-30.000 de litri de vin, pe care-l comercializăm prin intermediul cramei pe care am deschis-o în Aiud, anul acesta, în luna aprilie. Facem doar vin alb, pentru că soiului de struguri pentru vinul roşu nu-i prieşte clima din zona noastră, are nevoie de o mai multă perioadă însorită, altfel îşi pierde din calităţi. În schimb, strugurii albi din soiurile pe care le cultivăm noi, nu mai au aceeaşi aromă dacă clima e prea secetoasă“, a afirmat Andrei Tamas.

Familia Tamas producem diverse soiuri de vin alb, cum ar fi Traminer Sauvignon, Fetească regală şi Riesling.

„Vinul e ca o fiinţă vie“

Andrei Tamas preferă uneori să producă şi vinuri în amestec, începând de la stadiul de must sau chiar după acest stadiu. „Nu mă pot plânge în privinţa desfacerii, chiar dacă se simte şi la noi criza economică. Dar ştiţi cum e, omul se aşteaptă întotdeauna la mai mult.

Eu şi fratele meu Gheorghe încercăm să găsim soluţii de extindere, să mergem mai departe, pentru că ne considerăm la început de drum. Pentru a avea rezultate în acest domeniu de activitate, musai să-ţi placă ceea ce faci şi să te pricepi, să ai simţ de artist, pentru că vinul trăieşte, e ca o fiinţă vie, dacă nu îl îngrijeşti se îmbolnăveşte. Un vin bun încântă şi ochiul, trebuie să fie limpede, dar în acelaşi timp atrage prin aromă şi gust“, a spus Andrei.

Clienţi din toată Europa

Chiar dacă a deschis-o numai din aprilie anul curent, crama sa a fost vizitată de foarte mulţi clienţi, din ţară şi străinătate. „Am avut clienţi din Olanda, Germania, SUA, Ungaria, Franţa sau Polonia. Mi-aduc aminte, de exemplu, că un biciclist venit din Potsdam, care vroia să ajungă în Turcia, a oprit la crama noastră pentru a bea un pahar cu vin.

De asemenea, un profesor de la Universitatea din Oxford, a cumpărat vin de la noi, precum şi un scafandru din armată română, a venit tocmai din Constanţa pentru a lua vin din producţia noastră. Se căsătorea şi o parte din vinul pentru nuntă, nu mult, vreo 60 de litri, l-a cumpărat de aici, din cramă“, îşi aduce aminte cu plăcere Andrei Tamas.

Mai ai o altă pasiune în afară de vinificaţie?
A.D.:
„Îmi place vânătoarea. Sunt vânător de 17 ani. Am din anul 1992 o puşcă nemţească de vânătoare, moştenită de la tata, care a fost şi el un vânător împătimit.
Aici, în zona Aiudului, se vânează, în general vânat mare, cu preponderenţă porci mistreţi, pentru că la capitolul vânat mic nu stăm prea bine. Am împuşcat şi eu la un moment dat un mistreţ impunător, iar trofeul îl păstrez la loc de cinste.
De asemenea, îmi plac foarte mult animalele, mai ales câinii, în special cei de vânătoare. Am avut la un moment dat şase copoi ardeleneşti. Acum nu mai cresc decât doi copoi, cu care merg de fiecare dată la vânătoare.“

Ce-i place: „Îmi place muzica şi arta. Am stat zece ani într-o colonie de artişti, în oraşul maghiar Szolnok şi mă simt atras de arta plastică, de sculptură în special. La oameni apreciez sinceritatea şi onestitatea.“

Ce nu-i place: „Mă deranjează persoanele care îşi dau aere, care suferă de narcisim. Nu suport minciuna, lăcomia, oamenii fără scrupule. Îmi displace, totodată, lipsa de cultură, de civilizaţie, aspectul necioplit din comportamentul unora.“


PROFIL
Născut: 11 ianuarie 1961, Cluj Napoca
Educaţie: Institutul Agronomic din Godolo (Ungaria)
Starea civilă: necăsătorit

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite