Poliţist din IPJ Alba condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Un agent de poliţie, fost gestionar în cadrul serviciului logistic al IPJ Alba, a fost condamnat luni de judecători la pedeapsa de trei luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pentru fapte de corupţie.

Agentul de poliţie Adrian Ciugudean a fost trimis în judecată în septembrie 2010, alături de fostul contabil şef de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, ofiţerul Marcel Ciocîrlan şi de un patron din Baia Mare în dosarul impermeabilelor pentru poliţişti. Ciocârlan a fost condamnat în noiembrie 2010 la trei ani de închisoare cu suspendare, iar Vale Ioan Jurje, administratorul societăţii Textil Division SRL Baia Mare, a primit trei luni cu suspendare.

Adrian Ciugudean a fost achitat de judecători pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, iar cauza privind acuzaţia de fals intelectual şi uz de fals a fost separată într-un nou dosar. Luni, 9 ianuarie 2012, Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat pe agentul de poliţie la trei luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Sentinţa poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Dosarul celorlalţi doi inculpaţi a intrat deja în recurs pe rolul Curţii de Apel.

Cei trei au fost trimişi în judecată în septembrie 2010. În rechizitoriul procurorilor DNA se specifică faptul că în 15 decembrie 2006, inculpatul Marcel Ciocîrlan a dispus efectuarea în mod nelegal a plăţii sumei de 151.414 lei către firma din Baia Mare pentru achitarea unui număr de 511 impermeabile cumpărate conform contractului de furnizare de produse. În realitate au fost executate şi predate doar 109 dintre impermeabilele comandate.

Comunicatul DNA din octombrie 2010:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
CIOCÎRLAN MARCEL, ofiţer de poliţie cu funcţia de contabil şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (I.P.J.) Alba, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, uz de fals, instigare la infracţiunea de fals intelectual şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
CIUGUDEAN ADRIAN, de agent de poliţie cu funcţia de gestionar în cadrul Serviciului Logistic al I.P.J Alba, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunile de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals intelectual, uz de fals;
JURJE-VALE IOAN, administrator la SC TEXTIL DIVISION SRL Baia Mare, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2006 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (I.P.J) Alba a efectuat o achiziţie publică de articole de îmbrăcăminte (impermeabile) prin procedura cererii de ofertă, câştigătoarea stabilită fiind firma S.C. TEXTIL DIVISION S.R.L. Baia Mare, firmă având ca asociat şi administrator pe inculpatul Jurje Vale Ioan.
La data de 15 decembrie 2006, în calitate de contabil şef al I.P.J Alba şi responsabil cu exercitarea controlului preventiv propriu pentru această unitate de poliţie, inculpatul Ciocîrlan Marcel a dispus efectuarea în mod nelegal a plăţii în sumă totală de 151.414,41 lei către S.C. TEXTIL DIVISION S.R.L. Baia Mare pentru achitarea unui număr de 511 impermeabile cumpărate conform contractului de furnizare de produse, deşi în realitate au fost executate şi predate doar 109 impermeabilele comandate. În felul acesta, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul Inspectoratului General al Poliţiei Române în cuantum total de 119 116,62 lei (reprezentând contravaloarea bunurilor nepredate şi neexecutate la data respectivă), suma respectivă reprezentând avantaj patrimonial pentru firma S.C. TEXTIL DIVISION S.R.L. Baia Mare.

La instigarea inculpatului Ciocîrlan Marcel, administratorul firmei SC TEXTIL DIVISION SRL BAIA MARE, inculpatul Jurje Vale Ioan, a întocmit cu menţiuni necorespunzătoare adevărului factura fiscală pentru cantitatea de 511 impermeabile şi preţul total de 151 414,41 lei. De asemenea, contabilul şef Ciocîrlan Marcel a solicitat întocmirea în fals şi a notei de recepţie şi constatare diferenţe, în care s-a menţionat în mod necorespunzător că au fost recepţionate 511 impermeabile, cerându-i coinculpatului Ciugudean Adrian să semneze nota de recepţie.

Totodată inculpatul Ciocîrlan Marcel a solicitat inculpaţilor Ciugudean Adrian şi Jurje Vale Ioan întocmirea unui proces verbal de custodie în care să se consemneze împrejurarea necorespunzătoare adevărului privind predarea în custodie a unui număr de 402 impermeabile, deşi aceste bunuri nu au fost predate unităţii de poliţie, în condiţiile în care în concret nu erau confecţionate. Pe baza acestor înscrisuri, inculpatul Ciocîrlan Marcel a dispus efectuarea plăţii sumei totale de 151 414,41 lei către firma SC TEXTIL DIVISION SRL Baia Mare.

Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de bani care reprezintă contravaloarea bunurilor contractate şi ulterior neexecutate, dar recepţionate în fals şi plătite de beneficiarul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba.  În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului Ciocîrlan Marcel până la concurenţa sumei reprezentând valoarea prejudiciului. Nu au fost identificate bunuri aparţinând inculpaţilor Ciugudean Adrian şi Jurje Vale-Ioan în vederea luării măsurilor asigurătorii.“

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite