Percheziţii în Alba, Cluj, Sibiu şi Vâlcea pentru destructurarea unei grupări specializate în infracţiuni informatice UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Crimă Organizată au efectuat marţi percheziţii în patru judeţe, printre care şi Alba, dar şi în Bucureşti, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în infracţiuni informatice.

UPDATE: Inspectoratul General al Poliţiei Române a făcut public un comunicat de presă: "Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Alba, Mureş, Cluj, Vâlcea i municipiul Bucureşti, în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.

În fapt, aceştia sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii de infracţiuni informatice, constând în aceea că începând cu anul 2010 şi până în prezent au postat anunţuri privind vânzarea fictivă a unor autoturisme pe mai multe site-uri de profil.

Pentru inducerea în eroare a potenţialilor cumpărători, suspecţii au afişat preţuri atractive şi au determinat mai multe persoane să efectueze transferuri de bani prin sistemul Western Union. Cumpărătorii trebuiau să facă dovada posesiei unei sume de bani suficiente pentru achiziţia autoturismelor, fapt pentru care le era indicat să depună suma de bani pe numele lor şi să trimită o copie scanată după formularul de depunere, care conţinea codul de control al transferului.

Dacă părţile vătămate nu trimiteau copia formularului, li se trimitea un link care, după accesare, le direcţiona pe un site de phishing (site care, deşi conţinea cuvintele western union, nu aparţinea acestei companii, fiind un site fals, clonat special pentru copierea codului de control al transferului).

Odată intraţi în posesia acestui cod de control, membrii grupării au falsificat cărţile de identitate ale victimelor, prezentându-se cu acestea la ghişeele operatorilor pentru retragerea sumelor de bani, prezentând documente de identitate foarte bine falsificate. Până în prezent au fost audiate 42 de părţi vătămate, prejudiciul depăşind 50.000 de euro, fiind identificaţi 11 membrii ai grupării".

Un număr de 12 persoane din Cluj, Alba, Bucureşti, Vâlcea şi Sibiu au fost conduse la Biroul DIICOT Sibiu pentru audieri. În urma percheziţiilor au fost ridicate sisteme informatice şi medii de stocare utilizate în activităţi de tip "phishing", respectiv pentru obţinerea unor date confidenţiale precum informaţii bancare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite