Ce program au de Paşti marile magazine, transportul în comun şi farmaciile din Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate marile magazine vor fi închise duminică
Toate marile magazine vor fi închise duminică

Marile magazine, mijloacele de transport în comun, farmaciile, dar şi instituţiile publice din Alba vor avea program special de Paşti. Magazinele sunt închise duminică, sâmbătă şi luni au program special, iar marţi revin la programul normal.

Angajaţii de la Kaufland vor lucra sâmbătă până la ora 17.00. Hipermarket-ul va fi închis pe 15 aprilie. A doua zi de Paşti, programul este între 9.00 şi 16.00.

Supermarket-ul Profi va fi deschis sâmătă până la ora 20.00. Luni, aici se vor putea face cumpărături în intervalul 09.00-18.00. Cei care vor alege supermarket-ul Peny trebuie să ştie că magazinul este deschis sâmbătă până la ora 20.00. Luni, programul este între orele 09.00 – 18.00.

Alba Mall
va fi deschis  pe 14 aprilie până la 16.00. Luni, mall-ul se deschide la ora 14.00, până la 22.00. Centrele comerciale Ambient şi Dedeman sunt închise duminică şi luni. Sâmbătă, la Dedeman se pot face cumpărături până la ora 17.00, iar la Ambient până la 14.00. Se redeschid marţi de la 08.00.

Program special la STP

Mijloacele de transport în comun din Alba Iulia îşi modifică programul în perioada sărbătorilor de Crăciun. Autobuzele şi microbuzele Societăţii de Transport în comun vor circula, luni, pe liniile din Alba Iulia după un program similar zilelor de duminică.

Autobuzele vor ajunge în staţii din 20 în 20 de minute, pe toate liniile oraşului. Din cele două autogări – Autotrans şi Livio Dario, nu va pleca niciun autobuz al celor două societăţi duminică.

O singură farmacie non-stop

Persoanele cu probleme de sănătate se pot adresa Spitalelor şi în perioada sărbătorilor.  Dacă aveţi nevoie să cumpăraţi medicamente în perioada Crăciunului trebuie să ştiţi că o singură farmacie din Alba Iulia va fi deschisă non stop în ziua de 15 aprilie, Remedia, din Piaţa Iuliu Maniu. A doua zi de Paşti majoritatea farmaciilor îşi vor relua programul normal.

Spre deosebire de alte servicii bancare, bancomatele vor funcţiona pe toata perioada Sarbatorilor. Dar, din cauza cererii mari de bani lichizi, s-ar putea ssă vă treziţi  în faţa unui bancomat gol. Ideal ar fi să scoateţi din timp banii de care aveţi nevoie, plus de rezervă.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite