Pagube de 1.000.000 lei în comuna Ighiu din cauza ploilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia torenţială din sfârşitul de săptămână care tocmai s-a încheiat a făcut pagube însemnate în comuna Ighiu. Mai multe gospodării din trei sate au fost afectate de inundaţii.

Şapte hectare de terenuri agricole şi grădini au fost calamintate, pivniţe şi curţi inundate, mai multe poduri şi punţi au fost distruse de ape în Ighiu, Ighel şi Şard.

Poduri şi gospodării afectate de ape

Aproximativ 20 de gospodării au avut de suferit în urma unui torent. „Torentul foarte mare s-a format pe muntele Ighelului şi în decurs de mai puţin de o oră a adunat 70-80 de litri/mp. Debitul de apă la Valea Mică din Ighel a crescut până de 300 de ori“, a declarat Traian Rusu, primarul comunei Ighiu. Canalizarea nu a mai făcut faţă şuvoaielor  şi a fost ruptă în mai multe locuri.

Două poduri de pe drumul judeţean DJ106H au fost afectate de alunecări de teren. Locuitorii celor trei sate au rămas şi fără apa din fântâni după ce acestea au fost inundate. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba vor curăţa fântânile astăzi şi mâine, însă sătenii nu vor putea folosi apa pentru alte 2-3 zile.

În urma rapoartelor stabilite de lucrătorii ISU şi reprezentanţii primăriei, pagubele produse de ploaie au fost stabilite la 1.000.000 lei. „Podurile vor fi reparate de Consiliul judeţean în timp ce costurile stricăciunilor din sate le vom suporta din bugetul local. Vom aloca bani la prima şedinţă de consiliu local“, a precizat edilul. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite