Opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană: „Nu vom vinde niciodată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Ministerului Culturii de a emite, prin intermediul Direcţiei pentru Cultură Alba, certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană a stârnit reacţii pro şi contra din partea susţinătorilor şi opozanţilor proiectului minier din Munţii Apuseni.

Decizia Ministerului Culturii de a emite, prin intermediul Direcţiei pentru Cultură Alba, certificatul de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic din Roşia Montană a stârnit reacţii dure din parte opozanţilor proiectului minier. De celalată parte, reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) consideră că acest document va permite derularea celui mai important program de investiţi în domeniul protejării patrimoniului, din România.

80 la sută din proprietăţi cumpărate

Asociaţia Alburnus Maior din Roşia Montană a fost în ultimii 10 ani una dintre organizaţiile care s-au opus în mod constant proiectului iniţiat de RMGC. „Vom ataca certificatul de descărcare arheologică în jutiţie. Acest certificat a mai fost anulat odată de instanţă definitiv şi irevocabil în anul 2004. Ministerul Culturii a emis ilegal documentul. Ministrul Culturii şi cel de la Mediu ar trebui să demisioneze. Chiar dacă RMGC va obţine toate aprobările, proiectul tot nu se va realiza. Atâta vreme cât sunt oameni care nu vor să îşi vândă proprietăţile, proiectul nu poate să înceapă. Nu vom vinde niciodată“, a spus Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

RMGC a cumpărat 80 la sută din proprietăţile ce are urma să fie afectate de proiectul minier. Au mai rămas de achiziţionat, potrivit presedintelui Alburnus Maior, aproximativ 200 de proprietăţi, terenuri şi construcţii.

RMGC insistă pe salvarea patrimoniului

Reprezentanţii RMGC insistă, în strategia lor de comunicare, pe importanţa certificatului de descărcare arheologică în domeniul restaurării patrimoniului şi nu pe faptul că documentul era esenţial în procedura de autorizare a investiţiei.

„Descărcarea arheologică va permite derularea celui mai important program de restaurare şi de protejare a patrimoniului din România, în valoare de 70 de milioane de dolari. Toate monumentele istorice din Roşia Montană, dar şi din Abrud şi Câmpeni, vor fi restaurate şi introduse într-un circuit turistic. Vor fi restaurate segmente importante din galeriile romane pentru accesul turiştilor. Se vor face investiţii în infrastructură, se vor construi hoteluri şi alte facilităţi. Vom transforma zona într-o destinaţie turistică“, a spus Dragoş Tănase, directorul general RMGC.

Certificatul de descărcare arheologică a masivului Cârnic va permite finalizarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, derulată în prezent la nivelul Ministerului Mediului. Ulterior ar urma să fie emis acordul de mediu de către minister, iar, în final, Consiliul Judeţean are competenţa de a elabora autorizaţia de construcţie pentru proiect. „Nu putem să ne pronunţăm în legătură cu momentul în care va începe investiţia. Suntem deschişi şi participăm în continuare la clarificarea tuturor aspectelor privind evaluarea proiectuluiu“, a completat Dragoş Tănase. Compania Roşia Montană Gold Corporation este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari deţin 0,23% din titluri.

Trebuie Hotărâre de Guvern

Conducerea Consiliului Judeţean Alba îşi menţine părerea pozitivă în legătură cu proiectul minier. „Certificatul de descărcare arheologică este un pas important care va aduce mai aproape momentul în care Consiliul Judeţean va elibera autorizaţia de construcţie. Investiţia va scoate din sărăcie o zonă importantă a judeţului Alba. Este foarte importantă şi luând în considerare criza economică din România“, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel. Nici acesta nu a putut preciza când se va emite autorizaţia de construcţie. „Mai sunt paşi de făcut la Bucureşti. Trebuie şi o hotărâre de Guvern care să aprobe analiza realizată de Ministerul Mediului“, a spus Dumitrel.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite