Alba Iulia: Ofertă de muncă săracă pentru şomerii din judeţul Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sediul din Alba Iulia al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi la punctele de lucru din judeţ sunt afişate la acest moment doar 114 locuri de muncă vacante. Dintre aceste oferte pot alege cei aproape 17.000 de şomeri din judeţul Alba.

Cea mai bogată şi mai variată ofertă se adresează persoanelor care doresc să lucreze la Alba Iulia, unde sunt disponibile 15 locuri de muncă pentru confecţioneri încălţăminte, 10 locuri pentru agenţi asigurări agricole, 10 slujbe pentru muncitori necalificaţi. De asemenea angajatorii din Alba Iulia mai oferă cinci posturi de agent asigurări nonviaţă, trei locuri de agent asigurări de viaţă, două slujbe de ospătar şi câte un loc de muncă pentru un lucrător comercial şi o vânzătoare.
Alte 35 de locuri de muncă sunt disponibile în acestă perioadă la Cugir, unde cei mai căutaţi sunt agenţii de asigurare şi cei de marketing. Mai multe locuri de muncă sunt disponibile la Cugir pentru măcelari şi muncitori în carmangerie.

Puţine locuri de muncă şi la Sebeş şi Blaj

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în oraşul Sebeş pot opta pentru o slujbă de confecţioner marochinărie, cusător sau controlor marochiner, îngrijitor clădiri sau confecţioner.
Oferta de muncă pentru oraşul Blaj este mai săracă, la punctul de lucru al AJOFM Alba din acest oraş sunt afişate doar 10 locuri de muncă, cele mai multe pentru barman, ospătar sau brutar. La Câmpeni în acestă săptămână doar patru persoane ar putea avea şansa să se angajeze. În oraşul din Apuseni se caută un tinichigiu auto, un tehnician auto, un secretar şi un maistru mecanic auto. 
Cei care doresc mai multe informaţii despre locurile de muncă vacante se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la sediul acesteia din Alba Iulia sau la punctele de lucru din judeţ.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite