Obicei de Anul Nou în Alba: Sânvăsâiul, ritualul de ghicire a ursitului pentru fetele nemăritate FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetele işi află alesul de la ursitoarea satului
Fetele işi află alesul de la ursitoarea satului

Fetele nemăritate  află în noaptea de Anul Nou  dacă bărbatul cu care se vor mărita este gospodar şi învăţat sau colţos şi arţăgos.  Ritualul  este unul special şi se ţine la ursitoarea satului.

Ajunul Anului Nou este însoţit peste tot de vechi obiceiuri şi superstiţii. Unii le iau în seamă, alţii doar se prefac.

Tinerele  din satul Cetea, comuna Galda de Jos, judeţul Alba, respectă cu stricteţe credinţa populară, care spune că noaptea de Ajun este prevestitoarea ursitului pentru fetele nemăritate.

Imediat după lăsarea întunericului tinerele se adună la ursitoarea satului, care să le ghicească feciorul cu care se vor mărita. Fetele nu vin  cu mâna goală, ci aduc bucate dintre cele mai alese.

7 blide pentru ghicirea ursitului

„Tinerele nemăritate din sat vin la ursitoare cu plăcinte cu brânză, cozonaci, prăjituri dintre cele mai bune şi cu vin. Astfel, ele vor să răsplătească efortul ursitoarei de ghicire a feciorului cu care se vor mărita în anul care începe“, a explicat profesorul Avram Cristea. 

Ursitoarea satului pune pe masă şapte blide (farfurii), sub care ascunde tot atâtea obiecte: piaptăn, oglindă, cărbune, grâu, câlţi, morcov şi creion. Tradiţia spune că lucrul ascuns sub blid spune multe despre flăcăul care o va curta. Grâul de sub farfurie arată că feciorul este gospodar, iar creionul că este un bărbat învăţat. Dacă fata va găsi un piaptăn, se zice că bărbatul va fi colţos şi arţăgos, iar dacă va descoperii oglinda se va mărita cu un flăcău fălos.

În vis apare imaginea ursitului

„Ritualul are loc în jurul mesei pe care sunt ascunse lucrurile care dau în vileag preocupările feciorilor din sat. Fiecare fată trece pe la ursitoare şi ridică câte o farfurie, şi află, astfel, cu ce se ocupă flăcăul din sat, dacă este harnic, fălos sau băutor“, a mai spus Avram Cristea.

Click pe poză pentru FOTOGALERIE

Fetele işi află alesul de la ursitoarea satului

Fetele primesc de la ursitoare, la plecare, câte un fir de busuioc, care aşezat sub pernă, face ca în  vis să apară imaginea ursitului, a flăcăului cu care se vor mărita În schimb, tinerele se obligă să toarcă, ţeasă sau să dapene pentru ursitoarea satului, pentru ca cele ghicite să se adeverească.

Obiceiul practicat în Ajunul Anului Nou de tinerele nemăritate din satul Cetea a fost prezentat pe scena celor mai mari festivaluri culturale din ţară.

„Sânvăsâiul din satul Cetea este unul din obiceiurile de Anul Nou autentice, care duce mai departe tradiţia ghicirii ursitului. Mă bucură faptul că mai există tineri care preiau din tradiţiile moştenite din strămoşi. Aceste practici, neînsemnate pentru unii, păstrează viu spiritul sărbătorilor de iarnă, al Anului Nou  în satele din zona comunei Galda de Jos“, a spus Marinela Baba, referent la Centrul cultural „Augustin Bena“ din Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite