ONG-urile „se bat“ pe donaţiile contribuabililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţiile nonprofit din Alba au strâns aproape 2,5 milioane de lei din Campania 2 % în 2009. Asociaţiile neguvernamentale încearcă să se promoveze pentru a strânge până la data de 15 mai, cât mai multe fonduri de la angajaţi.

Campania 2% dă posibilitatea contribuabililor de a dona pentru o fundaţie o parte din impozitul pe venit pe care angajatul îl obţine într-un an. ONG-urile văd în această campanie posibilitatea de a strânge fonduri pe care mai apoi să le folosească pentru derularea acţiunilor lor. Această donaţie se poate face până la data de 15 mai.

În judeţul Alba acţionează aproximativ 200 de ONG-uri care au domenii de activitate dintre cele mai diverse, de la grija pentru copii sau vârstnici, până la asociaţii care promovează cultura, educaţia sau turismul şi ecologia. O parte dintre asociaţii au derulat adevărate campanii de strângere de fonduri pentru obţinerea celor 2 % din impozitul plătitorilor de taxe. Anul trecut doar din aceste sume modice donate s-a strâns un fond de 2.486.797 lei.

Fonduri pentru acţiuni sociale

Cele mai multe fonduri le-a strâns Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba şi filialele sale din Sebeş şi Blaj. Asociaţia susţine mai multe aşezăminte sociale, pentru copii abandonaţi sau cu dizabilităţi şi pentru vârsnici. „Asociaţia funcţionează din anul 2001 şi din este foarte cunoscută la nivelul judeţului Alba. Ne-am implicat activ în rezolvarea problemelor sociale din comunitate. Noi am încercat să promovăm acţiunile noastre prin mass-media, dar am mers şi pe la firme şi pe la oameni pentru a le explica de ce este importantă această campanie “, a spus Gavril Gligor, coordonorul campaniei de strângere de fonduri de la Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba.

Fundaţii de succes pe lângă instituţii

Fonduri substanţiale au reuşit să adune şi Fundaţia pentru SMURD Alba şi Asociaţia Apulum Pol din Alba Iulia.

SMURD Alba, care funcţionează pe lângă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba a afişat în locuri publice materiale promoţionale pentru a se bucura şi în acest an de donaţiile din Campania 2 %. „Informaţii se găsesc şi pe site-ul www.isualba.ro. Fondurile strânse în Alba se regăsesc în dotarea serviciului cu echipamente medicale“,  a spus Alina Bălaş, subofiţer informare şi relaţii publice ISU Alba.

Asociaţia Apulum Pol a folosit fondurile strânse în 2009 pentru ajutorarea familiilor poliţiştilor în cazul unui deces sau în caz de boală, ajutorarea văduvelor poliţiştilor şi pentru alte acţiuni sociale, sportive sau culturale.

Cu toate că nu s-au clasat în top, asociaţiile de ecologie au reuşit să adune sume importante pentru proiectele lor. Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp din Zlatna a adunat 9.951 lei. „Este al treilea an în care am donat banii pentru asociaţia din Zlatna. Nu am timp de voluntariat şi nici bani pentru donaţii mai mari. Campania de 2% mi se pare ideală pentru cei care doresc să se implice în ceva chiar dacă nu prea au posibilităţi. Am ales Trascău Corp pentru că am văzut ce au făcut cu banii, un refugiu pe un vârf montan important, ridicat doar cu eforturi proprii“, a spus Alexandru Şerban, din Alba Iulia.

Top 5 ONG-uri 2009
1 Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba – 606.484 lei
2 Fundaţia pentru SMURD Alba – 179.898 lei
3 Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sebeş – 110.239 lei
4 Asociaţia Filantropia Ortodoxă Blaj – 90.044  lei
5 Asociaţia Apulum Pol – 62.920 lei

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite