Alba Iulia: Muzeul Unirii o emblemă a oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Muzeul Unirii o emblemă a oraşului
Alba Iulia: Muzeul Unirii o emblemă a oraşului

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia este printre cele mai importante instituţii muzeale din România. Patrimoniul său numără circa 200.000 de piese.

Clădirea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost construită intre 1851 - 1853, in spiritul arhitecturii romantice, fiind de altfel singurul obiectiv reprezentativ la Alba Iulia, pentru curentul romantic. Clădirea care a fost reamenajata ca spatiu muzeal in 1967 – 1968  este un ansamblu robust ce se încadrează în arhitectura romantică, historistă a secolului XIX, prin diversitatea detaliilor decorative şi îmbinarea lor organică. „Zidurile foarte groase (peste 1m), încăperile boltite, elementele “historiste” introduse în plastica faţadelor, dau acestei construcţii masive aspectul unei fortăreţe în care şi-au găsit adăpostul familiile ofiţerilor din armata austro-ungară, caracteristică regăsită în denumirea sub care a fost cunoscută: Babilon”, a declarat Constntin Inel, directorul adjunct al muzeului albaiulian.

Potrivit acestuia, restaurarea faţadei de la stradă a fost făcută în 2003 când au fost identificate ancadramente simple din piatră la ferestrele parterului. „Totodată un element interesant îl constituie brâul de piatră ce înconjoară clădirea şi desparte parterul de nivelele superioare marcând şi evidenţiind zonele de decor. Intrarea principală este pusă în evidenţă printr-un portic amplu, a cărui terasă se sprijină prin intermediul unor puternice arce semicirculare, pe stâlpi prismatici masivi. Deasupra, terasa este prevăzută cu turnuleţe de colţ legate între ele cu o balustradă”, a completat directorului adjunct al Muzeului Naţional al Unirii, Constantin Inel.

Interiorul organizat pentru expoziţii

Organizarea interiorului a fost rezolvată în funcţie de poziţionarea celor trei căi de acces. Clădirea şi-a păstrat în ansamblu aspectul exterior, inclusiv elementele de piatră (soclul, cornişa peste parter, porticul de la intrare, turnurile de colţ). Transformări vizibile au fost efectuate după 1968, când imobilul a fost redat circuitului muzeistic. Atunci au fost desfiinţate zidurile transversale şi au fost amenajate holurilor de intrare şi a scările, în vedera organizării spaţiilor pentru expoziţii, birouri, laboratoare, depozite.

Patrimoniul muzeal astăzi


Astăzi, muzeul prezintă publicului arheologie: preistorică (ceramică, unelte şi arme din piatră, bronz, fier), dacică - provenind de la cetăţile dacice Craiva, Cugir şi Căpâlna (ceramică, monumente, unelte, arme şi podoabe din fier, bronz, argint), romană - provenind din marele centru urban Apulum (monumente epigrafice, sculpturale, gliptică, numismatică, vase ceramice, unelte şi arme din fier, obiecte de podoabă), medievală (ceramică, bijuterii şi obiecte din aur, argint şi bronz din secolele VIII - X din necropolele dezvelite la Alba Iulia, Blandiana şi Ghirbom, cahle, arme, sigilii nobiliare şi ale oraşului Alba Iulia); istorie (documente, fotografii şi obiecte memoriale legate de Revoluţia de la 1848, Memorandum, Unirea de la 1 Decembrie 1918); periodice - cărţi; colecţii de etnografie şi artă populară (port, ţesături, ceramică, icoane pe lemn şi sticla, obiecte din metal şi lemn); numismatică (antică, medievală şi modernă); bibliotec (circa 60.000 volume).

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite