Alba Iulia: Misiune îndeplinită cu succes de poliţişti pe Muntele Găina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Misiune îndeplinită cu succes de poliţişti pe Muntele Găina
Alba Iulia: Misiune îndeplinită cu succes de poliţişti pe Muntele Găina

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba a participat cu 110 poliţişti la manifestările prilejuite de „Târgul de fete” de pe Muntele Găina, asigurând astfel ordinea şi siguranţa participanţilor.

Oamenii legii au fost în permanenţă pregătiţi pentru a acţiona în caz de nevoie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebit de grave.

Poliţiştii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor comerciale ilicite, trei sancţiuni la Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, patru pentru abateri de la regimul circulaţiei rutiere şi nouă la Legea 61/1991 pentru sancţionarea  faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost constatate două infracţiuni, dintre care una de evaziune fiscală şi una de conducere pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

Un cetăţean s-a ales cu permisul suspendat deoarece a fost prins beat la volan.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite