Alba Iulia: Muniţie detonată pe Mamut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Muniţie detonată pe Mamut
Alba Iulia: Muniţie detonată pe Mamut

Mai multe proiectile şi muniţie vor fi distruse mâine pe Dealul Mamut.

În intervalul orar 8.00–16.00, în poligonul de distrugeri de pe Dealul Mamut va fi distrusă muniţia găsită neexplodată, în ultima perioadă pe teritoriul judeţului. Vor fi aruncate în aer 31 de cartuşe, o grenadă defensivă de mână, o bombă de aruncător şi două proiectile explozive.

„Cu acest prilej, specialiştii pirotehnisti, roagă populaţia ca în intervalul orar specificat să nu desfăşoare activităţi pe o rază mai mică de 1500 m, faţă de locul desfăşurării acestor operaţiuni deosebit de periculoase“, a precijat Alina Bălaş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea“ al judeţului Alba.

Măsuri de precauţie în cazul descoperii muniţii rămase neexplodate:

-    neatingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
-    interzicerea lovirii sau mişcarii muniţiilor descoperite în pământ sau la suprafaţă;
-    neintroducerea muniţiilor descoperite în foc;
-    nedemontarea focoaselor sau a altor părţi componente si nesecţionarea acestora;
-    interzicerea jocurilor cu diferite muniţii neexplodate;
-    interzicerea ridicării, transportului şi folosirii muniţiilor pentru diferite activităţi sau ornamente ;
-    anunţarea de către cetaţenii care au descoperit sau au cunoştinţă despre existenţa muniţiilor neexplodate, a autoritaţilor administraţiei locale, poliţiei, inspectoratului pentru situaţii de urgenţă sau dispeceratului unic integrat.  
                                                     

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite